Un cutremur puternic s-a produs, luni, la nord de Tokyo, fără a provoca însă pagube materiale şi fără să genereze risc de tsunami, relatează AFP.
Potrivit Agenţiei naţionale de meteorologie, epicentrul s-a aflat în partea de sud a prefecturii Ibaraki, iar magnitudinea sa a fost de 5,6.
Centrul Tokyo este una dintre zonele în care seismul s-a resimţit cel mai puternic, încă nu au fost anunţate pagube materiale şi nu există risc de tsunami.
Un prim şoc violent a fost resimţit în jurul prânzului (06:30 ora României), după care au avut loc o serie de mişcări foarte puternice timp de aproximativ zece secunde.
Operatorii instalaţiilor nucleare unde trepidaţiile au fost resimţite au anunţat că nu s-a constatat nicio anomalie într-o primă fază.
Mai multe trenuri, între care Shinkansen (trenuri de mare viteză) pe ruta Tokyo-Fukushima, au fost oprite imediat pentru controlul căii ferate, dar traficul a fost reluat rapid.