CUTREMUR cu magnitudinea 5,4 în Italia! Seismul s-a produs la o adâncime de 9 kilometri
Un cutremur puternic a avut loc în Italia, miercuri seara, seismul a avut magnitudinea de 5,4, potrivit Centrului Seismologic Mediteranean European.
Seismul s-a produs la o adâncime de 9 kilometri, epicentrul fiind localizat la Visso, provincia Macerata, în regiunea Marche din centrul țării. Acesta a fost înregistrat la ora locala 19.10 (20.10, ora României), conform Hotnews.
Potrivit presei italiene, cutremurul a fost resimtit puternic si in capitala Roma, precum si in orasele L'Aquila, Perugia si Terni.
Până în prezent nu au fost semnalate victime sau pagube materiale.