S-a ZGUDUIT pământul! Cutremur cu magnitudinea de 6,7

Publicat: 30 10. 2018, 08:58

Centrul Insulei de Nord din Noua Zeelandă a fost lovit, marți, de un nou cutremur.

Seismul cu magnitudinea 6,7 a avut epicentrul la o adâncime de 207 kilometri, la circa 35 de kilometri sud-vest de Taumarunui.

Cutremurul a durat aproximativ 30 de secunde şi a fost resimţit în zone extinse din ţară.

Nu au fost înregistrate pagube materiale imediate.

Activitatea Parlamentului din capitala Wellington, situată la 360 de kilometri distanţă de epicentru, a fost suspendată după cutremur.