Cutremurele se țin lanț în Canada: Seism cu magnitudinea peste 6, chiar înainte de Crăciun
Un nou cutremur, de magnitudine 6,3 s-a produs marți seară în regiunea canadiană Columbia Britanică, potrivit Institutului american de geofizică (USGS).
Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ zece kilometri și la 177 de kilometri vest de localitatea Port Hardy.
Conform primelor date, în urma cutremurului nu au fost înregistrate victime au pagube materiale și nu a fost emisă alertă de tsunami.
Seismul de marți are loc după ce, cu o zi înainte, nu mai puțin de patru cutremure, cu magnitudine peste 5 au avut loc în largul insulei Vancouver din vestul Canadei.