Curtea de la Haga a declarat admisibilă cererea înaintată de autoritățile ucrainene şi a început luni, 7 martie, audierile în dosarul deschis împotriva Federației Ruse pentru acuzații de genocid.
Audierile vor continua marți, 8 martie. În cadrul acestora, se va discuta subiectul reparațiilor și despăgubirilor pe care Ucraina le cere de la Rusia.
Potrivit unian.net, Kremlinului i s-a cerut încetarea imediată a atacului armat lansat împotriva Ucrainei la 24 februarie.
În cadrul audierilor, Elena Zercal, reprezentanta delegației ucrainene, a precizat și care sunt principalele revendicări la adresa Moscovei.
„Federația Rusă trebuie să asigure că forțele armate sau formațiunile armate neregulate care pot fi trimise sau sprijinite de aceasta, precum și orice organizații și persoane asupra cărora are influență, nu iau măsuri pentru a facilita operațiunile militare în vederea prevenirii sau pedepsirea pentru comiterea de genocid”, a precizat Elena Zercal, citată de unian.net.
Mai mulţi experţi consideră că este puţin probabil ca Moscova să se conformeze deciziei Curţii de la Haga, dacă aceasta va fi luată în favoarea Ucrainei.