Curtea Constituțională Federală din Germania a stabilit că legea care impune un plafon pentru chiriile apartamentelor din Berlin este neconstituțională.
‘Mietendeckel’ sau legea privind controlul chiriei prevedea o politică de înghețare a chiriilor în Berlin pentru următorii cinci ani pentru a combate creșterea costurilor vieții. Instanța supremă din Germania a decis însă că legea este invalidă pentru că autoritățile locale nu pot adopta astfel de reguli, informează thelocal.de.
284 de parlamentari au depus o sesizare pentru revizuirea judiciară a plafonului chiriei. Totodată, mai mulți proprietari privați au făcut apel la Curtea Constituțională.
Instanța a decis în favoarea parlamentarilor din Uniunea de Creștin Democrată (CDU) de centru-dreapta și a democraților liberi pro-business, cu toții în opoziție la Berlin. Judecătorii au fost de acord cu argumentul lor potrivit căruia politica de chirie intră sub jurisdicția federală și nu a statului.
La finalul anului 2019, partidele din coaliția care conduce Consiliul Local din Berlin au convenit asupra unei limite superioare de 9,80 euro pe metrul pătrat pentru chiriile locuințelor construite înainte de anul 2014.
Legea a intrat în vigoare în februarie 2020, proprietarii fiind atunci obligați să reducă chiriile și să le înghețe pentru următorii cinci ani.
Potrivit deciziei Curții Constituționale Federale, acest tip de decizii sunt în responsabilitatea Guvernului federal, legislația privind chiriile fiind de competența statului german, nu a autorităților locale.