Cupola Palatului Senatului din Kremlin, distrusă de drone, a fost reparată

Cupola Palatului Senatului din Kremlin, distrusă de drone, a fost reparată

Cupola Palatului Senatului de la Kremlin, deteriorată într-un atac cu drone, a fost reparată. Atacul a avut loc miercuri, iar rușii îi acuză pe ucraineni, transmite EFE. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat orice legătură cu atacul, declarând că Kievul doar se apără şi nu vizează ţinte pe teritoriul Rusiei.

„Cele două plăci de cupru deteriorate ale domului au fost înlocuite”, a declarat Elena Krilova, purtătoare de cuvânt a administraţiei prezidenţiale, pentru agenţia Interfax.

Palatul Senatului, clădire pe care flutură steagul tricolor rus ce poate fi văzut din Piaţa Roşie, este folosit încă de la prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991 ca birou al preşedintelui Federaţiei Ruse.În momentul în care rămăşiţele dronelor doborâte de apărarea antiaeriană rusă au lovit cupola, preşedintele rus Vladimir Putin nu se afla în biroul său, ci în reşedinţa sa de ţară din Novo-Ogariovo, unde îşi petrece cea mai mare parte a timpului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`