Caz HALUCINANT în Spania. Un român a răpit un cuplu și…

Publicat: 08 04. 2019, 17:07

Un român, în vârstă de 21 de ani, a răpit un cuplu în Getafe, Spania, după ce i-a ameninţat cu o armă şi i-a lovit și le-a furat mașina.

Mai precis, autoritățile din Madrid au eliberat, sâmbătă noapte, două persoane dintr-un automobil pe care agenţii l-au urmărit pe autostradă, mai mulţi kilometri.

Polițiștii au descoperit cazul la un control de rutină, când au văzut apropiindu-se un autoturism cu farurile stinse, deşi era ora 1:30 noaptea.

Șoferul autoturismului a încercat să treacă peste autorități, apoi a depăşit barajul acestora şi a demarat pe un drum lateral, încercând să scape de urmăritori.

Ulterior, mașina a fost găsită abandonată într-o staţie de benzină, iar românul a fost prins în apropiere.

Mai mult, polițiștii au găsit în autoturism o tânără încătuşată pe scaunul din dreapta, iar aceasta le-a spus că în portbagaj e proprietarul maşinii, bătut, scrie observator.tv.

În caz, bărbatul a fost arestat și acuzat de furt cu violență și intimidare, detenție ilegală, conducere imprudentă, lovirea autorităţilor, răpire şi fugă de controlul poliţiei.