Miniștrii Turismului din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns, luni, la un acord cu privire la ‘pașapoartele COVID-19’. Oficialii au discutat și despre găsirea unor posibilitați pentru ca turiștii să fie în siguranță. Un prim pas ar fi crearea unor coridoare speciale pentru călători, spune aceștia.
Sunt țări pentru care turismul este esențial în economie. Primele state care au venit cu propuneri de relansare a turismului încă din această vară sunt Croația și Grecia.
„Turismul a înregistrat un declin imens şi neaşteptat…din cauza pandemiei de coronavirus”, a declarat, luni, ministrul croat al Turismului, Gari Cappelli, în cadrul videoconferinței cu omologii săi europeni, potrivit agenției DPA.
Cappelli a cerut de urgență un plan comun, pentru ca economia statelor care se bazează pe turism să nu aibă de suferit chiar atât de mult. Potrivit acestuia, planul ar trebui să includă un document „bazat pe un protocol valabil în toate ţările membre UE”.
La rândul său, comisarul european pentru piaţa internă, francezul Thierry Breton, a apreciat că sectorul turismului va avea nevoie de „fonduri fără precedent pentru a depăşi criza”.
„Este nevoie de un „nou Plan Marshall” cu un buget european puternic, pentru a relansa Europa şi a pune la punct o uniune mai puternică şi mai rezistentă” a spus Thierry Breton.
turiștii străini
Restricțiile de ciurculație cauzate de pandemia de COVID-19 au prăbușit turismul. Sunt însă țări în Europa unde acest sector este extrem de important. Primele care au atras atenția sunt Grecia și Croația. Dar mai sunt și alte state care vor avea foarte mult de suferit dacă turismul nu își revine cât de cât în această vară. Acestea sunt Portugalia, Italia și Spania. Ultimele două sunt și cel mai grav afectate de coronavirus.
Potrivit ministrului croat al Turismului, acest sector este responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE.
Amintim că oficialii croați au discutat cu partenerii cehi, țară de unde le vin anual cei mai mulți turiști, și au decis crearea unor coridoare speciale pentru aceștia. Evident, cu respectarea unor norme de siguranță și cu pașaport de sănătate, prin care să se ateste că nu sunt infectați cu noul coronavirus.
Gari Cappelli, ministrul croat al Turismului, a declarat că este imperios necesar să fie salvat turismul. Potrivit acestuia croații sunt „dependenți de turiștii străini”. Aceștia reprezintă 90% din veniturile sectorului, a adăugat el.
Reprezentanții de la Atena anunță ca o primă măsură relansare turismului, un sector foarte important în economia Greciei. Ministrul grec al Turismului, Haris Theoharis, a anunțat că sezonul estival înGreciaar putea fi deschis la 1 iulie, iar pentru a limita riscurile la maxim s-a discutat ideea existenței unui „pașaport de sănătate”.
Practic, persoane care dorește să călătorească înGrecia, pentru a-și petrece vacanța în frumoasele stațiuni de la Mediterană, trebuie să treacă întâi pe la medic pentru a se asigura că este sănătos, adică nu este purtător al coronavirusului.