Cum va fi ales succesorul premierului britanic Theresa May: Conservatorii din Marea Britanie se pregătesc pentru o procedură absolut fabuloasă

Publicat: 04 06. 2019, 22:41
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Dinendra Haria

Premierul britanic Theresa May a anunțat că pe 7 iunie va demisiona din funcție, respectiv din fruntea Partidului Conservator, lansând astfel o competiție de mare anvergură pentru desemnarea succesorului său în fruntea politicii din arhipelag, potrivit Reuters.

Până la acest moment, 11 candidați și-au anunțat dorința de a o înlocui. Câștigătorul competiției va deveni liderul de partid și, totodată, primul-ministru al Regatului Unit.

Ei, bine, anunțul său nu lansează niciun fel de alegeri parlamentare. Procesul se va desfășura după regulile interne ale conservatorilor („1922 Committee”), în următoarea manieră:

Pentru a intra în cursă, fiecare candidat are nevoie de susținerea a alți opt parlamentari conservatori. Numărul este mai mare decât în competițiile anterioare, pentru că regulile au fost făcute astfel încât candidații cu mai puține șanse să nu intre în cursă.

Un apel pentru depunerea candidaturilor va fi făcut pe 7 iunie, la ora 18:00 (ora României). Nominalizările vor fi înregistrate pe 10 iunie, între orele 10:00 și 16:00.

În cele din urmă, începând cu data de 13 iunie, parlamentarii conservatori vor demara o serie de voturi pentru a micșora lista potențialilor succesori. De fiecare dată, ei vor fi rugați să pună ștampila pe candidatul favorit.

Fiecare candidat ce va primi 16 voturi sau mai puține, între ora 11:00 și ora 13:00, va fi eliminat. Dacă fiecare concurent a depășit această bornă, va fi eliminat cel care a primit cele mai puține voturi. Pentru a trece și de a doua rundă, ei vor avea nevoie de peste 32 de voturi – din nou, dacă toți au depășit acest cuantum, omul cu cele mai puține voturi va fi eliminat.

Mai multe runde de vot au fost programate pentru 18, 19 și 20 iunie. Ele vor continua până în momentul în care vor mai rămâne doar doi candidați în cursă.

În fine, în săptămâna care va începe pe 22 iulie, cei 160.000 de membri ai Partidului Conservator vor alege între cei doi oameni ajunși în runda finală. Ba mai mult, chiar și non-membrii vor avea șansa să-i întâlnească și să le pună întrebări.