Cum explică președintele Republicii Moldova poziția ministrului de Externe privind conflictul de pe Nistru / Aureliu Ciocoi declarase că Rusia a aplanat ciocnirile sângeroase de la începutul anilor `90

Publicat: 10 02. 2020, 10:05
Foto: Igor Dodon / Facebook

Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, a încercat să explice declarația ministrului Aureliu Ciocoi, care a declarat că Rusia „nu a făcut altceva decât să aplaneze conflictul din 1992 și să oprească vărsările de sânge”.

Președintele pro-rus susține că Ciocoi s-a referit la misiunea de pacificare, deși la acel moment pe Nistru nu existat niciun pacificator, potrivit Deschide.md. Publicația a explicat că, deși rima așa-zisă misiunea de pacificare pe Nistru a fost instituită în iulie 1992, trupele ruse au participat încă la primele ciocniri care au avut loc în 1990.

„Din câte am înțeles dumnealui (Ciocoi – n.r.) s-a referit la misiunea de pacificare, probabil au fost interpretate greșit unele declarații”, a declarat Igor Dodon.

Armata rusă „nu a făcut altceva decât să aplaneze conflictul din 1992 și să oprească vărsările de sânge”, declara Aureliu Ciocoi, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene din Republica Moldova, în urmă cu aproape o săptămână.

Totul a început atunci când Aureliu Ciocoi a fost întrebat dacă războiul pentru integritatea Republicii Moldova din 1992 a fost un „război civil”, așa cum afirma predecesorul său din guvernul Maia Sandu, Nicu Popescu, sau o agresiune a Rusiei.

Ciocoi: „A fost un conflict armat pe Nistru care, din păcate, a dus la pierderi umane. Declanșat, cunoaștem foarte bine de cine: de anumite forțe separatiste din regiunea transnistreană”.

Reporter: „Și dacă am avut un amestec al forțelor ruse, nu se consideră că am avut un conflict…”

Ciocoi: „Amestec al forțelor ruse, ce aveți în vedere?”.

Reporter: „Păi a intervenit cu armata pe teritoriul Republicii Moldova…”

Ciocoi: „Pentru a opri rivalitatea armata, confruntarea militară”.

Reporter: „Vreți să spuneți că rușii au venit ca să aplaneze conflictul…”

Ciocoi: „Rușii nu au venit. Armata a 14-a, dislocată în partea de est a Republicii Moldova, a intervenit pentru oprirea vărsării de sânge. Că între timp, sau până la acel moment, și avem semnale că aripa separatistă a fost aprovizionată cu armament din depozitele a ceea ce s-a numit Armata a 14-a Uniunii Sovietice, e un alt punct de discuții. Dar, factologic, Armata Federației Ruse dislocată la în Transnistria a interveni pentru a opri vărsările de sânge”.

De altfel, actualul ministru de Externe de peste Prut nu face decât se reia teza expusă de Igor Dodon, președintele pro-rus al republicii, care declara, în 2016, într-un interviu pentru Russia Today, că războiul de pe Nistru a fost unul civil.

Ei, bine, chiar și fostul ministru Nicu Popescu califică războiul de la Nistru, care a avut loc din 1992, drept un război civil, cu toate că pe teritoriul regiunii transnistrene încă staționează trupele ruse.