Mulți lideri europeni l-au felicitat pe Donald Trump pentru victoria obținută la alegerile prezidențiale din SUA, însă înainte de succesul său, aceștia și-au exprimat mai multe critici la adresa lui.
Conform unei retrospective a publicației Politico, victoria lui Trump a adus multe mesaje de felicitare din partea liderilor mondiali, inclusiv din partea unor politicieni care au avut anterior păreri critice la adresa lui, potrivit click.ro.
Printre aceștia, se numără ambasadorul Australiei în Statele Unite, fostul prim-ministru Kevin Rudd, care a eliminat un tweet din 2020 în care îl numea pe Trump „cel mai distructiv președinte din istorie”. Rudd a explicat că gestul său a fost „din respect pentru funcția de președinte al Statelor Unite”.
David Lammy, ministrul britanic de externe, l-a descris pe Trump în 2018 drept „un sociopat misogin și simpatizant al neonazismului”, și l-a numit, de asemenea, „tiran cu tupeu”. Cu toate acestea, în contextul noii victorii a lui Trump, Lammy și-a schimbat atitudinea, felicitându-l și menționând „relația specială” dintre Marea Britanie și SUA.
Un alt critic la adresa lui Trump a fost Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. În 2021, ea s-a arătat „îngrozită” și „profund îngrijorată” de declarațiile lui Trump din 2017, în care acesta descria NATO drept „învechit”. De asemenea, a criticat decizia lui Trump de a retrage trupele americane din Siria. Totuși, Ursula von der Leyen i-a transmis un mesaj de felicitare după alegeri, reamintind „parteneriatul autentic” dintre cele două continente.
Donald Tusk, actualul premier al Poloniei și fost președinte al Consiliului European, a fost de asemenea un critic constant al politicilor lui Trump. În 2018, acesta spunea că „cu asemenea prieteni, cine mai are nevoie de dușmani?”, referindu-se la decizia lui Trump de a retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul. În urma alegerilor, Tusk a transmis un mesaj diplomatic, menționând că „așteaptă cu nerăbdare” colaborarea dintre Polonia și SUA.
Emmanuel Macron, președintele Franței, a avut și el o situație tensionată cu Trump. În 2018, Macron a criticat într-o intervenție la ONU „naționalismul” promovat de liderul american, făcând referire la politica protecționistă a acestuia.
Un an mai târziu, Trump l-a descris pe Macron drept „foarte obraznic”, după ce președintele francez a afirmat că NATO este „în moarte cerebrală”. Totuși, Macron a fost printre primii lideri care l-au felicitat pe Trump pentru realegere, afirmând că este „pregătit să colaboreze” din nou cu administrația americană.