Cum au sărbătorit Crăciunul militarii aflați în misiuni externe. Valentin Văileanu, în Republica Centrafricană: „Este o adevărată provocare pentru noi” (VIDEO)
Militarii români din Republica Centrafricană au sărbătorit Crăciunul cu „sarmale făcute ca la mama acasă” și colinde, a povestit unul dintre ei, pe numele său Valentin Văileanu, la Știrile B1 TV.
Cum au sărbătorit Crăciunul militarii români din Republica Centrafricană
„Ne desfășurăm activitatea departe de cei dragi. Simțim dorința de a aduce tradițiile de acasă aici și încercăm astfel să sărbătorim românește”, a spus Valentin Văileanu.
„Este o adevărată provocare pentru noi, și anume aceea de a găsi modalități adecvate pentru a sărbători fără a afecta ritmul activităților curente ale misiunii, dar, în pofida acestui fapt, am reușit, de exemplu, să organizăm o acțiune caritabilă de strângere de fonduri pentru copiii nevoiași, cina tradițională din Ajunul Crăciunului și, mai nou, nelipsitul „secret Santa” (Moș Crăciun secret, n.r.)”, a adăugat militarul.
„Meniul cinei noastre de Crăciun a cuprins atât sarmale făcute ca la mama acasă, dar și, bineînțeles, mult lipsitul și mult doritul cozonac”, a povestit el.
„Aceste colinde sunt ceea ce ne-a lipsit, într-adevăr, și datorită tehnologiei am reușit cumva să fim conectați cu ceea ce se întâmplă acasă și ne-am bucurat sufletul urmărind colindele transmise prin mijloacele tehnice de acasă (…). O atmosferă total diferită față de ceea ce suntem noi obișnuiți, această combinație de brad de Crăciun cu temperaturile de peste 35 de grade”, a continuat Văileanu.
„În aceste momente de Sfântă Sărbătoare, chiar dacă distanța ne desparte geografic, spiritul Crăciunului ne aduce împreună”, a subliniat militarul român.