Cum arată VASUL CU OI din România care a SCUFUNDAT o navă militară rusească în Marea Neagră! (VIDEO, FOTO)
Vasul Yousarzif-H sub pavilion Togo, care a scufundat nava militară rusească Liman în Marea Neagră, este de mici dimensiuni, fiind singurul vapor din flota activă a operatorului Hammami Livestock din Tripoli, Liban. Acesta se prezintă drept una dintre cele mai bune companii de transport animale din Orientul Mijlociu, anunță Adevărul.
Cargoul „Youzarsif-H“ a fost construit în 1977 în şantierul din Hamburg, Germania, iar în 2013 fusese convertit pentru transport de animale. Ca proprietar al navei este înregistrată firma La Mer Shipping SA. Nava ducea oi în ţările arabe, compania având parteneri de afaceri din Siria, Liban, Ucraina şi India.
„Youzarsif-H“ a sosit în Portul Midia Năvodari luni, 24 aprilie, şi a plecat de aici miercuri, 26 aprilie, la ora 19:46. A fost în tranzit în Portul Constanţa, pe unde a trecut la ora 20.54. Vasul se îndrepta spre Iordania, dar la circa 40 km nord-vest de strâmtoarea Bosfor, pe ceaţă cu vizibilitate redusă, a ciocnit o navă-spion a Rusiei, care efectua o misiune de recunoaştere în apropierea coastelor Turciei.
Nava rusească „Liman“, de 1.560 tone, a suferit o avarie la cocă, sub nivelul apei, ceea ce a dus la scufundarea sa. Niciun membru al echipajului nu a fost rănit, toţi cei 78 marinari militari fiind evacuaţi la timp – a anunţat Ministerul Apărării din Rusia. Cargo-ul din Togo a fost avariat la prova, dar şi-a continuat drumul, fără alte incidente.
Vaporul „Youzarsiif-H“ transporta 8.800 oi în Aqaba, singurul oraş-port din Iordania, unde trebuia să ajungă la 3 mai, ora 17:00, conform site-ului vesselfinder.com. Nava sub pavilion Togo este de dimensiuni mici, având capacitate 2.103 tdw, dimensiuni 75 x 13 metri şi carena adâncă de 5,03 metri.
Vasul a plecat la 31 martie din Sete, Franţa, a făcut escală în Algeria, la Alger (5 aprilie) şi Oran (7 aprilie), apoi a mers în Spania (11 aprilie), iar la 26 aprilie a staţionat în Midia-Năvodari.