Scaunul cu rotile obișnuia să fie singura șansă pentru persoanele cu dizabilități, mai exact persoanele care rămân imobilizate de la brâu în jos. Însă, vremurile s-au schimbat, arată CBS.
În urmă cu 19 ani, Amanda Boxtel a avut un grav accident de schi, iar doctorii i-au spus că nu va mai merge niciodată. Dar, cu ajutorul unei idei inovatoare, Boxtel se poate deplasa din nou. Este vorba despre un exoschelet format din baterii, un computer, senzori și cârje, realizat în colaborare de către o echipă de medici și o companie de inginerie bionică.
Proiectul denumit „eLegs” presupune implantarea unor senzori la nivelul creierului, care înregistrează gândurile pacientului și care sunt transmise electronic către un computer, iar apoi către articulații.
“E interesant să te simți jumătate om, jumătate robot. Sunt cea mai tare tipă din lume. Sunt femeia bionică”, a declarat amuzată Amanda Boxtel.
Întrebată cum i se pare exoscheletul, dacă este greu sau dacă îl simte instabil, Boxtel a spus “senzația pe care o am este una de ușurare. Sunt din nou pe picioarele mele. Nici măcar nu simt greutatea din spate (computerul care înregistrează senzorii creierului, n.r.), pentru că greutatea este egal împărțită. Simt că am un corset care mă ajută să merg”.
Bionica implică utilizarea științelor tehnice, inginerești și a științelor naturale. Acest studiu al conectări omului cu roboți este poate cea mai frumoasă și reală șansă pe care oamenii cu probleme locomotorii o pot avea.