Eveniment - 20 nov, 13:56
Reprezentanții Băncii Angliei i-au prezentat regelui Charles al III-lea bancnotele care au chipul său imprimat. Acestea vor intra în circulație începând cu luna iunie.
Bancnotele sunt realizate din polimer și au o gravură a monarhului britanic făcută după o fotografie din anul 2013 în care nu poartă coroana, conform știrileprotv.
Introducerea bancnotelor se va face treptat, iar cele de acum, cu chipul reginei Elisabeta a II-a, vor fi utilizate până când vor ieși din circulație din cauza deteriorării.
Chipul regelui Charles va fi pe bancnotele de 5,10,20 și 50 de lire sterline.