Cum a reușit o femeie să se îmbogățească cu 100.000 de dolari cumpărând o vază cu doar 4 dolari: „Nu aveam idee cât de valoroasă este”
O femeie care a cumpărat o vază cu 4 dolari de la un magazin caritabil din SUA s-a îmbogățit cu 100.000 de dolari, după ce a căutate câteva informații pe Internet despre obiect.
Jessica Vincent a achiziționat vaza respectivă dintr-un magazin caritabil din Hanover, Viginia, cu doar 3,99 dolari. Ea a mărturisit că se aștepta cumva ca obiectul să fie mai scump, undeva la 1.000-2.000 de dolari, însă niciodată nu s-a gândit că poate valora 100.000 de dolari, scrie The Guardian.
O vază cumpărată cu 4 dolari a fost vândută cu 100.000 de dolari
„Mă gândeam că piesa ar putea costa 1.000 – 2.000 de dolari, dar nu aveam idee cât de valoroasă este până nu am căutat mai multe informaţii”, a mărturisit ea, potrivit New York Times.
Vaza cumpărată de femeie avea inscripționată inițiala M, iar după câteva căutări pe Internet a aflat că ar putea fi vorba despre celebra sticlă de Murano.
Pe un site destinat antichităților, amatorii i-au spus femeii că pare să fie o lucrare a celebrului artist italian Carlo Scarpa. După cele aflate, Jessica a trimit câteva fotografii casei de licitații Wright.
Fără să stea prea mult pe gânduri, președintele acesteia, Richard Wright, a luat legătura cu femeia care a descoperit acea vază.
„În momentul în care am văzut fotografiile, am avut un sentiment foarte bun”, a spus Wright pentru Times.
Acum câteva zile, vaza a fost vândută cu 107.100 de dolari unui colecționar anonim din Europa.
În cele din urmă s-a aflat că vaza face parte din seria „Pennellate” a lui Scarpa din ani 1940.