Joe Biden și Kamala Harris au apărut pentru prima dată în public, după eșecul de la alegerile prezidențiale din Statele Unite. Președintele în exercițiu și vicepreședinta lui au participat la ceremoniile organizate cu ocazia Ziua Veteranilor.
Luni a fost prima apariție publică a lui Biden și Harris împreună după înfrângerea suferită în fața lui Donald Trump la recentele alegeri prezidențiale, relatează AFP, citat de Agerpres. Ceremonia de la Cimitirul Național Arlington, de lângă Washington, a fost și prima ieșire publică a Kamalei Harris după discursul ei de acceptare a înfrângerii, susținut miercuri, conform Știrile ProTv.
La festivitate au participat și Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, soțul Kamalei Harris, Doug Emhoff, precum și secretarul apărării Lloyd Austin și secretarul de stat Antony Blinken.
Partidul Democrat își pune întrebări legate de motivele înfrângerii de marți, în urma căreia a pierdut atât Casa Albă, cât și Senatul, iar un eșec este de așteptat și în Camera Reprezentanților. Totodată, apar discuții legate de decizia inițială a lui Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, de a candida pentru un nou mandat.
Fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a mărturisit sâmbătă în New York Times că „dacă preşedintele ar fi ieşit (din cursă) mai devreme, poate ar mai fi fost alţi candidaţi”.
Pelosi a complimentat totuşi „entuziasmul” creat de Kamala Harris în cursul campaniei prezidenţiale, păstrând imaginea partidului nedispus să o critice pe fosta candidată democrată după pierderea cursei.
Joe Biden se va întâlni miercuri la Casa Albă cu Donald Trump, care își va începe mandatul de președinte pe 20 ianuarie 2025.