Culturile modificate genetic vor fi interzise în majoritatea statelor din Uniunea Europeană

Publicat: 05 10. 2015, 12:47
Foto: capital.ro

Un numar de 19 state membre din cele 28 ale Uniunii Europene vor să interzică culturile de organisme modificate genetic (OMG).

Țările membre ale Uniunii au dreptul să interzică sau să aprobe culturile de organisme modificate genetic pe teritoriul lor, conform unui act normativ adoptat în luna martie de Consiliul European, informează agrepres.

Pentru astfel de hotărâri, solicitările se adresează marilor companii din sectorul agricol.

“Așa cum arată numărul de cereri din partea statelor membre, guvernele naționale folosesc această legislație pentru a avea un rol mai important în deciziile privind cultivarea teritoriilor lor”, potrivit unei declarații publicate duminică de Comisia Europeană.

Cele 19 state care și-au exprimat  dorința renunțării la culturile modificate genetic, conform datelor Comisiei, sunt:

Austria, Belgia (în regiunea Valonia), Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Slovenia și Marea Britanie (în Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord).