Cuba pregătește funeraliile lui Fidel Castro. Fostul lider comunist va fi ceremoniat în piața centrală din Havana (FOTO)
Cuba pregătește funeraliile lui Fidel Castro, fondatorul regimului actual. Aranjamentele au loc în piața centrală a Havanei, iar la ceremonie sunt așteptați și lideri mondiali. Urna cu cenușă va fi purtată prin toată țara, înainte de funeraliile planificate duminică în estul țării, în orașul Santiago.
Decesul celui supranumit „El Lider Maximo” împărțit țara pe din două. Cei rămași sunt întristați de dispariția singurului șef de stat pe care l-au cunoscut. În schimb, exilații, în special cei din Statele Unite, văd în moartea lui Fidel Castro șansa revenirii Cubei la democrație, informează Digi24.
În Miami, centrul exilului cubanez din Statele Unite, oamenii au perceput decesul liderului cubanez drept o șansă la un nou început.
„Miracolul pe care îl vreau este o Cuba liberă, cu democraţie, cu respectarea legilor, cu respectarea oamenilor şi cu dragoste de Dumnezeu”,a spus un cubanez.
„Graţie lui Dumnezeu, se pare că ţara noastră va fi liberă. Tiranul a murit şi acum cred că o să fie schimbări”,a adăugat alt cubanez.
„Nu am nicio intenţie de a mă reîntoarce în Cuba, nici măcar în vizită. Doar, doar dacă va cădea guvernul sau dacă mai este un pic de democraţie”, a precizat un alt expat cubanez.
De cealaltă parte, sunt locuitorii Cubei, țara condusă de Fidel Castro timp de cinci decenii, care declară moartea acestuia un moment de tristețe și de cumpănă. „Am plâns deoarece sunt cubanez, m-am născut la Santiago şi am crescut în Havana. Toţi se simt la fel deoarece a fost tatăl întregii noastre lumi”,a spus un cubanez.
„În ciuda absenţei Comandantului, deoarece ne-a părăsit fizic, moştenirea sa va fi mereu în inimile noastre, în gândurile noastre şi în acţiunile noastre”, a spus fostul campion olimpic la altletism Javier Sotomayor.