Secretarul de stat american, John Kerry, se va întâlni luni la Havana cu delegațiile guvernului columbian și gherilei FARC care desfășoară negocieri de pace în Cuba. Întâlnirea își propune să pună capăt unui conflict de peste 50 de ani de conflict, notează AFP.
Înaltul comisar pentru pace a anunțat într-un comunicat că negociatorii guvernului se vor întâlni cu John Kerry luni, la orele 15.00 pentru o oră de discuții legate de progresul în acest proces.
Mai mult, și delegația Forțelor Armate Revoluționare din Columbia (FARC) va discuta cu șeful diplomației americane.
John Kerry a ajuns duminică la Havana împreună cu președintele american, Barack Obama, pentru o vizită istorică (Detalii AICI). Kerry a dat asigurări că în timpul acestei vizite va analiza "progresele" obținute în procesul de pace din Columbia. (Detalii AICI).
Statele Unite, care nu au retras FARC de pe lista organizațiilor pe care le consideră teroriste, susțin planul de pace
Guvernul de la Bogota și FARC au demarat în noiembrie 2012 negocieri pentru a pune capăt celui mai vechi conflict din America Latină.