CTP: „Ucraina și Moldova ar putea fi primite rapid în blocul comunitar, cu o condiție”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu susține că Ucraina, Moldova, Georgia și celelalte țări candidate pot fi primite printr-o procedură rapidă în Uniunea Europeană, însă cu o condiție. Să fie eliminată procedura consensului în luarea deciziilor și, în plus, orice țară să poată fi sancționată cu suspendarea dreptului de vot și a fondurilor europene în cazul în care nu respectă standardele Uniunii Europene.
CTP, despre intrarea Ucrainei în UE
Gazetarul a făcut aceste declarații la DIGI 24: „Eu cred că se poate și mai mult de atât. Se poate să fie primite acum în Uniunea Europeană cu mult mai puțină strictețe la criterii – bine, păstrându-le pe-astea cu crima organizată, cu frontierele, adică nu-ți aduci în Uniunea Europeană astfel de probleme și litigiile teritoriale, astea rămân. Dar în rest, se poate face o procedură rapidă și pentru Georgia, și pentru Moldova, și pentru Ucraina, și pentru țările din Balcanii de Vest care vor să intre acum, Serbia, Macedonia de Nord și așa mai departe.
Se poate face, cu o condiție: să fie reformată Uniunea Europeană. În ce sens? În sensul scoaterii, dispariției acestui consens, care nu are ce să mai caute acolo. Poate să te blocheze oricare dintre țările mai nou sau mai vechi intrate, oricine poate să blocheze niște hotărâri.
Da, dar dacă se schimbă asta și dacă hotărârile pot fi luate prin majoritate calificată – cum, de altfel, s-a avansat această propunere – atunci, da. Dacă țările respective, orice țară, poate să fie sancționată cu suspendarea dreptului de vot, sancționată cu a nu mai primi niciun ban, fonduri europene, dacă nu respectă niște lucruri, ar putea fi o variantă. În felul acesta pot fi primite țările acestea, dar să ai posibilitatea practic să le dai afară sau să nu te poată împiedica să iei niște hotărâri esențiale orice țară de acolo”, a arătat Cristian Tudor Popescu.
CTP, despre propunerea lui Macron
Gazetarul a explicat, vineri seara, la Digi24, că propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de a crea un fel de anticameră a UE cu țările candidate a generat o adevărată polemică, mai ales că ministrul ucrainean de externe a reacționat într-un mod care, mărturisește CTP, nu i-a plăcut deloc.
„Dimitro Kuleba, ministrul de externe, a avut o reacție – care nu mi-a plăcut – la această chestiune. Nu mi-a plăcut deloc cum a reacționat. A spus: Nu avem nevoie de surogate pentru statutul de candidat la aderare în UE, care să demonstreze o atitudine de mâna a doua față de Ucraina și să ofenseze sentimentele ucrainienilor.
Este o atitudine agresivă și arogantă, care nu-mi place. La urma urmei, Uniunea Europeană nu este o organizație militară, aici nu e vorba de admiterea în NATO. A renunțat la admiterea în NATO Ucraina. Chiar Zelenski a spus lucrul acesta: lăsăm NATO.