CRIZĂ! Situația din Italia a devenit INSUPORTABILĂ: Apel de URGENȚĂ către toate țările europene!

Publicat: 02 07. 2017, 23:03

Ministrul italian de Interne, Marco Minniti, a lansat duminică după-amiază un apel către ţările europene, pentru a-şi deschide porturile în faţa ambarcaţiunilor cu migranţi, în timp ce presiunea a devenit în ultimele săptămâni insuportabilă pentu autorităţile din Peninsulă.

Acest apel are loc înainte de negocierile cu Franţa şi Germania, în încercarea de a găsi o soluţie la criza migratorie care vizează acum Italia, transmite France Presse.

Marco Minniti urmează să se întâlnească cu omologii săi la Paris, unde miniştrii vor pregăti summitul european care va avea loc săptămâna viitoare la Tallinn. ”Suntem sub o presiune imensă”, a declarat ministrul italian într-un interviu pentru Il Messaggero.

În Italia, numărul migranţilor a crescut cu 19% prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar Roma a ameninţat că-şi va închide porturile în faţa ambarcaţiunilor organizaţiilor nonguvernamentale care salvează migranţi din largul Libiei.

De asemenea, politicienii italieni au insistat asupra tăierii finanţării europene pentru ţările care refuză să dea dovadă de solidaritate în faţa crizei migranţilor din Marea Mediterană.

”Sunt ambarcaţiuni ale unor organizaţii nonguvernamentale, sunt bărcile Sophia şi Frontex, sunt navele pazei de coastă a Italiei care salvează migranţi din Mediterană. Toate aceste ambarcaţiuni navighează sub diferite pavilioane europene, dar singurele porturi care acceptă refugiaţi sunt cele italiene, ceva nu este în regulă. Aceasta este problema arzătoare a întrebării”, a declarat Minniti.

Ministrul de Interne se declară proeuropean, dar susţine că ambarcaţiunile cu migranţi trebuie să se îndrepte şi spre alte porturi din ţările UE. Înainte de întâlnirea cu omologii germani şi francezi, planurile ministrului au fost întâmpinate cu dispreţ de către politicienii de dreapta de la Roma, care au cerut închiderea imediată a porturilor din Peninsulă.

Minniti va susţine o încercare de a muta procesul de înregistrare a azilanţilor din Italia în Libia, precum şi pentru o rută singură pentru azilanţii care merită protecţie în Europa.

Roma ar dori ca un centru de comandă maritimă să gestioneze toate operaţiunile de salvare din Grecia până în Libia şi Spania. O asemenea comandă ar împrăştia migranţii către toate ţările europene care au acces la Marea Mediterană.

De asemenea, guvernanţii italieni insistă asupra extinderii programului de relocare a refugiaţilor, care este limitat la azilanţi din Eritreea şi Siria.

În ultimii doi ani, doar 5.001 solicitanţi de azil au fost relocaţi în 18 ţări europene din Italia. Asta înseamnă 14% din ţinta de 34.953 de migranţi fixată de către Bruxelles.

Peste 83.000 de migranţi au fost salvaţi de la începutul acestui an în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană şi au debarcat în porturile Italiei, potrivit Naţiunilor Unite. De asemenea, alţi 2.160 de migranţi s-au înecat de la începutul anului în timp ce încercau să traverseze periculoasa rută Libia-Italia.