Peste 8.000 de oameni din Orietul Mijlociu au ajuns, în ultimele 24 de ore, în sudul Serbiei, la centrul de primire de la Presevo. Aceștia vin de la Miratovac, la granița cu Macedonia.
Imigranții sunt alarmați de faptul că Slovenia construiește un gard la granița cu Croația. Acest lucru i-a determinat să se grăbească să ajungă cu trenul, mașini sau taxiuri în Serbia, potrivit Valjon Arfi, coordonatorul Biroului pentru Tineret de la Presevo, potrivit Agerpres.
Arfi precizează că aproximativ 10.000 de imigranți au trecut pe la Miratovac și s-au înregistrat acolo pe parcursul a 24 de ore după greva generală din Grecia.
”Deoarece vineri a fost anunțată o grevă în Grecia, autoritățile sârbe se așteaptă la un aflux redus de refugiați în următoarele trei zile, după care se așteaptă ca numărul migranților să crească ajungând la circa 20.000”, a spus Valijon Arfi.