Criza din lumea arabă atinge noi cote: Vladimir Putin, avertisment pentru regele din Arabia Saudită

Publicat: 14 06. 2017, 11:34

Criza din lumea arabă declanțată la începutul săptămânii trecute când șase țări din lumea arabă au rupt relații cu Qatarul, acuzând regimul de la Doha de sprijin acordat organizațiilor teroriste, capătă noi proporții.

Președintele rus Vladimir Putin a discutat telefonic cu regele Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz Al Saud, despre sancțiunile impuse Qatarului. Liderul de la Kremlin l-a avertizat pe regele saudit că prin izolarea Qatarului se împiedică soluționarea conflictului conflictului din Siria și nu se contribuie la combatarea în mod eficient a terorismului, anunță Kremlinul.

"Ţinând cont de rezultatele recentei vizite la Moscova a prinţului moştenitor Mohammad bin Salman Al Saud, preşedintele Rusiei şi regele Arabiei Saudite au discutat despre teme actuale în sensul avansării relaţiilor saudito-ruse şi au exprimat angajamentul reciproc de intensificare a cooperării bilaterale", anunţă Preşedinţia Rusiei într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei și citat de Gândul.

"Cei doi şefi de stat au schimbat puncte de vedere despre actuala situaţie din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, atingând inclusiv tema deteriorării situaţiei în cazul Qatarului, situaţie care, din păcate, nu contribuie la intensificarea eforturilor pentru soluţionarea conflictului sirian şi combaterea terorismului. Cei doi lideri au convenit să continue contactele la diferite niveluri", mai arată Kremlinul.

Țările arabe, sub coordonarea directă a Arabiei Saudite, au instaurat o blocadă economică și diplomatică asupra Qatarului. Decizia acestora vine la foarte puțin timp după cererea imperativă a președintelui american Donald Trump de sporire a măsurilor de combatare a finanțării organizațiilor teroriste.