Criza din lumea arabă atinge noi cote: Vladimir Putin, avertisment pentru regele din Arabia Saudită

Criza din lumea arabă atinge noi cote: Vladimir Putin, avertisment pentru regele din Arabia Saudită

Criza din lumea arabă declanțată la începutul săptămânii trecute când șase țări din lumea arabă au rupt relații cu Qatarul, acuzând regimul de la Doha de sprijin acordat organizațiilor teroriste, capătă noi proporții.

Președintele rus Vladimir Putin a discutat telefonic cu regele Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz Al Saud, despre sancțiunile impuse Qatarului. Liderul de la Kremlin l-a avertizat pe regele saudit că prin izolarea Qatarului se împiedică soluționarea conflictului conflictului din Siria și nu se contribuie la combatarea în mod eficient a terorismului, anunță Kremlinul.

"Ţinând cont de rezultatele recentei vizite la Moscova a prinţului moştenitor Mohammad bin Salman Al Saud, preşedintele Rusiei şi regele Arabiei Saudite au discutat despre teme actuale în sensul avansării relaţiilor saudito-ruse şi au exprimat angajamentul reciproc de intensificare a cooperării bilaterale", anunţă Preşedinţia Rusiei într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei și citat de Gândul.

"Cei doi şefi de stat au schimbat puncte de vedere despre actuala situaţie din Orientul Mijlociu şi nordul Africii, atingând inclusiv tema deteriorării situaţiei în cazul Qatarului, situaţie care, din păcate, nu contribuie la intensificarea eforturilor pentru soluţionarea conflictului sirian şi combaterea terorismului. Cei doi lideri au convenit să continue contactele la diferite niveluri", mai arată Kremlinul.

Țările arabe, sub coordonarea directă a Arabiei Saudite, au instaurat o blocadă economică și diplomatică asupra Qatarului. Decizia acestora vine la foarte puțin timp după cererea imperativă a președintelui american Donald Trump de sporire a măsurilor de combatare a finanțării organizațiilor teroriste.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)