Scenariu sumbru privind criza climatică: „Aproximativ 30% din populația planetei va ajunge să trăiască într-o căldură extremă”

Scenariu sumbru privind criza climatică: Aproximativ 30% din populația planetei va ajunge să trăiască într-o căldură extremă
foto: Pixabay

Criza climatică va afecta umanitatea mai puternic și mult mai devreme decât se credea anterior, potrivit unui studiu care arată că un miliard de oameni vor fi nevoiți să se mute forțat sau vor fi obligați să suporte o căldură insuportabilă pentru fiecare creștere suplimentară de 1 C a temperaturii globale.

Din cauza emisiilor poluante, zonele în care locuiesc în prezent o treime din populația lumii vor fi la fel de fierbinți ca cele mai aride părți ale Saharei în mai puțin de 50 de ani, avertizează documentul. Chiar și în cele mai optimiste perspective, 1,2 miliarde de oameni vor cădea în afara „nișei climatice” confortabile în care oamenii au prosperat cel puțin 6.000 de ani, scrie The Guardian.

Autorii studiului au spus că au fost uimiți de rezultatele lor precizând că nu se așteptau ca specia umană să fie atât de vulnerabilă.

În loc să privească schimbările climatice ca pe o problemă de fizică sau economie, lucrarea, publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, examinează cum afectează habitatul uman.

Scenariu sumbru pentru sfârșitul secolului XXI

Marea majoritate a umanității a trăit întotdeauna în regiuni în care temperaturile medii anuale sunt în jur de 6C (43F) până la 28C (82F), ceea ce este ideal pentru sănătatea umană și producția de alimente. Însă acest punct se schimbă și se micșorează ca urmare a încălzirii globale provocate de om, ceea ce arunca mai mulți oameni în ceea ce autorii descriu ca fiind extremele „aproape indisponibile”.

Umanitatea este în special vulnerabilă fiindcă e concentrată pe uscat – care se încălzește mai repede ca oceanele – și pentru că cea mai mare parte a creșterii populației va avea loc în regiuni deja fierbinți din Africa și Asia. Drept urmare a acestor factori demografici, un om oarecare va experimenta o creștere a temperaturii cu 7,5 grade Celsius atunci când creșterea temperaturii globale va atinge 3 grade Celsius, eveniment prognozat spre sfârșitul secolului.

Mai bine de 30% din populația planetei va trăi o căldură extremă

La acel nivel, aproximativ 30% din populația planetei va fi ajuns să trăiască într-o căldură extremă – definită drept o temperatură medie de 29 de grade Celsius.

Asemenea condiții sunt foarte rare în afara celor mai pârjolite regiuni ale Saharei, dar cu o încălzire globală de 3 grade Celsius ele se estimează că vor ajunge să cuprindă 1,2 miliarde de oameni în India, 485 de milioane în Nigeria și peste 100 de milioane în fiecare dintre următoarele țări: Pakistan, Indonezia și Sudan.

„Cred că e corect să afirmi că la temperaturi medii de peste 29 de grade Celsius nu se poate trăi.

Ar trebui fie să te muți, fie să te adaptezi. Dar adaptarea are limite. Dacă ai suficienți bani și energie, poți folosi aer condiționat și poți aduce hrană cu avionul, și atunci ai putea fi OK. Dar nu așa stau lucrurile în cazul celor mai mulți oameni”, a declarat unul dintre autorii principali ai studiului, profesorul Marten Scheffer de la Universitatea Wageningen.

Restricțiile impuse pe fondul pandemiei au scăzut nivelul poluării

Pe lângă criza gravă pe carea provocat-o blocajul general pe fondul pandemiei de COVID-19 a avut și părți pozitive neașteptate. Restricțiile de carantină, adoptate pe fondul pandemiei de COVID-19, au generat o scădere semnificativă a poluării, iar ca rezultat au fost salvate în medie 11.000 de vieți.

Reducerea masivă a traficului rutier și a emisiilor industriale a împiedicat apariția a 6.000 de cazuri de astm la copii, evitând totodată 1.900 de vizite la unitățile de primiri urgențe, dar și 600 de nașteri înainte de termen, susține Centrul de cercetare pentru energie și aer curat (CREA).

De asemenea, ogaură „fără precedent” în stratul de ozon din emisfera nordică s-a vindecat și s-a închis, dar este puțin probabil ca fenomenul să fi fost generat de restricțiile specifice pandemiei decoronavirus, spun oamenii de știință, potrivitDeutsche Welle. Gaura avea de trei ori dimensiunile Groenlandei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României