Cristina Fernández de Kirchner, preşedintele Argentinei, a devenit, sâmbătă, naşa unui bebeluş al unui cuplu de lesbiene, în cadrul unei ceremonii religioase catolice.
Ceremonia a reprezentat o raritate pentru Biserica Catolică, întrucât această biserică se opune cu fermitate căsătoriilor gay, informează AFP.
Argentina, o ţară catolică, a devenit un deschizător de drumuri în domeniul drepturilor gay în această regiune a lumii, după ce Cristina Fernández de Kirchner a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex în anul 2010.
Papa Francisc, care este argentinian şi era pe atunci arhiepiscop de Buenos Aires, s-a opus cu tărie acelei legi.
Vaticanul defineşte căsătoria ca un act realizat doar între un bărbat şi o femeie şi consideră că doar copiii care provin dintr-o astfel de căsătorie pot fi botezaţi.
Sâmbătă, părintele Carlos Varas a botezat-o pe fetiţa Uma, în vârstă de două luni şi jumătate, în catedrala din Cordoba, al doilea oraş ca mărime din Argentina, sub privirile părinţilor bebeluşului, Carina Villaroel şi Soledad Ortiz.
Preşedintele Cristina Fernández de Kirchner nu a asistat la ceremonie, dar a trimis în numele ei un reprezentant.