Cristian Pîrvulescu: Eu cred că va fi un armistițiu de Paște. Vladimir Putin ar vrea ca la acel moment să ocupe un teritoriu, nu contează costurile

Publicat: 28 03. 2022, 23:52
Actualizat: 29 03. 2022, 08:34
În imagine: Politologul Cristian Pîrvulescu. Sursă Foto: Captură Video - Prima TV / YouTube

Politologul Cristian Pîrvulescu este de părere că negocierile dintre Rusia și Ucraina au cele mai mari șanse să eșueze deoarece Moscova le face doar ca să arate că are deschidere, iar Kievul nu a pierdut războiul ca să fie nevoit să accepte condițiile rușilor. Pîrvulescu mai consideră că nu poate fi vorba despre o negociere a păcii, ci mai degrabă a unui armistițiu, iar acest lucru se va întâmpla cel mai probabil peste o lună și jumătate.

Pîrvulescu: Rusia și Ucraina se vor îndrepta spre un armistrițiu

„Cred că cele două state se vor îndrepta către un armistițiu care se va încheia cel târziu spre luna mai. Eu, având în vedere ideologia folosită de Putin, tind să cred că va fi un armistițiu de Paște. Alții cred că nu va fi un armistițiu, ci Rusia va încerca să aibă o victorie categorică în Donbas până pe 9 mai, astfel încât la festivitățile din această zi să poată să revendice victoria asupra împotriva nazismului.

Putin ar vrea ca în momentul în care încheie armistițiul, nu contează costurile, să ocupe un teritoriu. Pentru moment ar vrea Donbasul”, a declarat Cristian Pîrvulescu, pentru ziare.com.

Acesta a mai susținut că armistițiul va însemna o încetare a focului și o înghețare a conflictului până când Rusia va considera că e moment oportun pentru a ocupa ce i-a mai rămas.

De ce e atât de important Kievul pentru Vladimir Putin

Politologul a mai susținut că decizia lui Vladimir Putin de a ataca Kievul a fost o „eroare tactică dacă nu și strategică”.

„Concentrând atât de multe forțe pe Kiev, datorită iluziei lor că Zelenski este un laș care va fugi în Israel cât se poate de repede, iar aici este mult antisemitism, că evreii sunt lași în luptă, nu au putut concentra destule forțe în Donbas și au permis rezistența acolo și rezistența epică a celor din Mariupol.

Dar acum este evident că trupele din Kiev și Mariupol se îndreaptă spre Lugansk. Vor încerca să ocupe cât mai aveau de ocupat din Donbas cât mai repede și răzând totul de pe fața pământului. Pentru ei nu mai contează populația ci teritoriul.

Vor încerca să folosească toate instrumentele pentru a induce teroare și frică în zona respectivă. Cel mai probabil acele teritorii vor fi anexate Rusiei. În Lugansk se vorbește deja despre un referendum pentru anexare pe care voiau să le facă și în Herson și în alte zone unde aparent nu au mers. O să meargă pe această linie iar Ucraina și comunitatea internațională vor fi puse în fața faptului împlinit.

Kievul are o valoare simbolică pe care probabil mulți nu o înțeleg. În imaginarul naționalist, Rusia a început de la Kiev. Este Rusia Kieveană din secolul al nouălea. Pentru ei, Kievul este de fapt ”inima Rusiei”. Este un fel de Kosovo al sârbilor. Este o istorie naționalizată. Nu are niciun fel de legătură cu realitatea. Oamenii de acolo nu erau ruși, erau zone multietnice, iar conceptul de națiune nu exista”, a explicat Pârvulescu.