Cristian Diaconescu, fost șef al diplomației române, a explicat că – cel puțin în discursul public – lipsește tot mai mult acea componentă care ar trece dincolo de Ucraina și care la început era foarte prezentă în retorica Moscovei și a lui Vladimir Putin. „Acum discutăm foarte centrat pe Ucraina”, a remarcat fostul ministru, luni, pe B1 TV, la Actualitatea cu Tudor Mușat.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Referitor la imaginile cu dezastrul pe care l-au provocat forțele ruse, el a explicat: „Războiul psihologic datează de mii de ani. Cred că Federația Rusă, prin astfel de mesaje și astfel de atitudini, vrea să îi descurajeze în primul rând pe ucraineni. Acasă nu știu dacă ar fi foarte nimerită din punctul lor de vedere o astfel de variantă, pentru că printre aceste ruine sunt și etnici ruși, care au frați, cumnați, veri, oameni de afaceri, prieteni”.
„În al doilea rând, pentru a arăta occidentalilor cât sunt de categorici cei din Federația Rusă, tocmai în ideea ca occidentalii să exercite la rândul lor presiuni asupra ucrainenilor să facă acele compromisuri ca un astfel de carnagiu (…) să înceteze la un moment dat. E multivectorială această anunțare-folosire a unui armament special cu un potențial distrugător foarte mare – sigur, în ideea de a debalansa în primul rând statul ucrainean”, a continuat el.
Potrivit fostului ministru, „rezistența ucrainenilor este cheia de boltă în toată această criză”.
„Legătura terestră spre Crimeea a fost o temă de la bun început așezată în marja de discuție. Ce este însă oarecum interesant este relaxarea, cel puțin în retorica publică, din câte știu, în discuțiile confidențiale sau, în sfârșit în discuțiile nepublice continuă să rămână – Ialta 2. Adică, dacă observați, lipsește din ce în ce mai mult acea componentă care ar trece dincolo de Ucraina, care la început era foarte prezentă în retorica Moscovei și în discursul președintelui Putin, în ideea că ce se întâmplă în Ucraina nu rămâne în Ucraina sau nu ar trebui să rămână în Ucraina”, a adăugat Cristian Diaconescu, care a vorbit și despre negocierile dintre cele două tabere.
În opinia sa, acum se discută „foarte centrat pe Ucraina”.
„Acum discutăm foarte centrat pe Ucraina, singura aserțiune legată de Occident fiind cea prin care Moscova cere ceva ce oricum nu s-ar fi întâmplat, adică desfășurarea de rachete ale Alianței Nord-Atlantice în Ucraina, așa ceva nu s-ar fi întâmplat oricum, (…) or din acest punct de vedere se restrânge din ce în ce mai mult sfera de interes și de focalizare a Federației Ruse, politice și diplomatice, pe Ucraina, dar cu trimitere spre presiunile pe care ar trebui Occidentul, nu-i așa, în gândirea Moscovei, să le exercite asupra Kievului pentru a accepta cât mai mult”, a mai spus Cristian Diaconescu.