Cristian Diaconescu, după ce președintele Ucrainei a afirmat că România a ocupat nordul Bucovinei în 1918: „Declarația lui Zelesnki e bazată pe un fals” / „Kievul are nevoie de prieteni în regiune” (VIDEO)

Cristian Diaconescu, după ce președintele Ucrainei a afirmat că România a ocupat nordul Bucovinei în 1918: „Declarația lui Zelesnki e bazată pe un fals” / „Kievul are nevoie de prieteni în regiune” (VIDEO)

Este necesară o clarificare în ceea ce privește nuanțele și interpretările istorice date de Kiev, a afirmat Cristian Diaconescu, joi, în direct pe B1 TV, după ce președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, a declarat că România a ocupat Bucovina de Nord în 1918. Poziția șefului de stat este, în opinia fostului ministru de la București, „bazată pe un fals”.

„Foarte multe comentarii nu sunt de făcut, după părerea mea. Mi se pare o declarație bizară, cel puțin neinspirată, având în vedere contextul istoric. O declarație bazată pe un fals în ceea ce privește interpretarea anumitor momente din trecut, dar, în egală măsură, având în vedere contextul de securitate în care se află astăzi Ucraina. Statul ucrainean are nevoie nu de teme polemice în relația cu vecinii săi, ci de un anume nivel de încredere și seriozitate. Cred că, în acest moment, Kievul trebuie să privească cu mult mai multă raționalitate modul în care se raportează la statele vecine, mai ales din perspectiva gravelor probleme de securitate pe care le are. Cred cu toată convingerea că Ucraina are nevoie de prieteni în regiune, mai ales dintre cei care pot, într-o formă sau alta, să influențeze, din perspectivă euroatlantică, securitatea în regiune, dar și a Ucrainei. E un anume tip de prioritizare a acestor atitudini. Dacă președintele Ucrainei a simțit nevoia să dea o interpretare distorsionată a istoriei în acest moment pentru a sprijini un anume tip de mesaj naționalist, este dreptul suveran al statului să se comporte astfel, dar pe de altă parte cred că interesele de securitate ale Ucrainei și ale statelor vecine presupun abordări ceva mai înțelepte”, a declarat Cristian Diaconescu.

Întrebat care ar trebui să fie poziția României în această speță, diplomatul a răspuns: „Poziția României ar trebui să fie exprimată de cei care reprezintă România, dar în opinia mea în mod categoric este necesară o clarificare în ceea ce privește nuanțele și interpretările istorice date de Kiev, iar pe de altă parte păstrarea în continuare a unor relații care merg în direcția bunei vecinătăți cu statul ucrainean și, evident, cooperarea în regiune, pentru că zona este cât se poate de complicată din perspectiva securității. Nu este interesul niciunui stat din regiune ca elementele de cooperare să fie afectate”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`