Cristian Diaconescu: Am fi putut ajuta și Europa Centrală cu gazele din Marea Neagră. În acești 4 ani, ce s-a făcut? / Despre temerea unor europeni că vor trebui să facă economie la gaze: În Ucraina mor oameni (VIDEO)
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a declarat, vineri, că ar fi o solicitare „perfect grotescă” să li se ceară românilor să facă economie la gaze când noi avem peste 120 de miliarde de metri cubi de gaze în platoul continental. Diaconescu s-a întrebat retoric ce au făcut liderii politici în ultimii ani ca România să se folosească de resursele pe care le are și să-i ajute și pe europeni, așa încât acum să nu mai depindă atât de mult de gazul rusesc. Despre temerea unor europeni că ar putea fi nevoiți să facă economii la gaze, Diaconescu a amintit că, totuși, în ucraina mor oameni.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.
Cristian Diaconescu, despre rezervele de gaze pe care le are România
„Încerc să evit o atitudine care poate n-ar fi corespunzătoare unei comunicări publice, dar în cazul României o arsfel de solicitare ar fi perfect grotescă. O țară care are peste 120 de miliarde de metri cubi de gaze în platoul continental, care a gonit două companii americane mari, Chevron și Exxon, și care acum se gândește să primească mesaje cum să regleze gazul de la aragaz… Suntem de un penibil total. Nu înțeleg… În acești 4 ani, din 2018, ce s-a făcut, ce s-a gândit…
Această exploatare din Marea Neagră nu numai că ar fi acoperit necesarul de 10% cât avem noi nevoie din import, nu numai că scoteam Gazpromul de pe piață, poate nu se dorește acest lucru, dar ar asigura pentru Europa Centrală practic acoperirea problemelor în ce privește importul de gaze din Rusia. Să discutăm acum cât încălzim apa caldă la aragaz cu zeci de milioane de metri cubi de gaz în Marea Neagră mi se pare…”, a declarat Diaconescu, pentru B1 TV.
Întrebat despre temerea germanilor sau a francezilor că vor fi nevoiți să facă economii la gaze dacă Rusia va întrerupe livrările, fostul ministru a spus: „Deocamdată am văzut în toate zonele media și mediile sociale că în Ucraina mor copii și oameni nevinovați din cauza acestei invazii și acestor bombardamente. Nu știu, în comparație cu solidaritatea și coeziunea europeană și euroatlantică foarte bune și extrem de utile pentru a opri cât se poate această invazie, dacă termenul de referință ar fi câte dușuri se fac în Franța”.
Despre faptul că Moscova condiționează acum livrarea gazelor de plata în ruble, Diaconescu a afirmat: „Mișcarea Rusiei era una previzibilă față de regimul de sancțiuni extrem de drastic. Nici nu aveau ce să facă. Sigur acum pare un fel de șantaj: „vreți gaz, faceți rost de ruble”. Asta înesamnă creșterea nivelului cotației rublei. A și crescut. Acesta e parte a unui război, nu parte a unui război economic”.
Diaconescu, despre situația în care se găsește China
Cristian Diaconescu a vorbit și despre opțiunile Chinei. Azi a avut loc primul summit UE – China din ultimii doi ani.
„China echilibrează, caută ca nici Rusia, nici zona occidentală să nu profite de o poziționare categorică. Nu se va poziționa niciodată într-un sens sau altul pe parcursul acestei crize. Până la urmă, câștigul în ce privește importurile de tehnologie care se opresc din Germania spre Rusia… Tehnologia se produce în continuare în Germania, de ce să nu meargă spre China? China oricum a jucat soft power în toată această perioadă.
Nu vrea China în niciun caz să fie pagubă colaterală în ce privește regimul de sancțiuni. Apropierea de Rusia sigur ar pune-o într-o astfel de situație”, a mai explicat fostul ministru Cristian Diaconescu pentru B1 TV.