Cristi Tabără: Rusia toată, de când a apărut în istorie, e construită în jurul mitului forței. Un lider rus adevărat nu e adevărat până nu cucerește, până nu își arată brutalitatea împinsă dincolo de limite (VIDEO)

Cristi Tabără: Rusia toată, de când a apărut în istorie, e construită în jurul mitului forței. Un lider rus adevărat nu e adevărat până nu cucerește, până nu își arată brutalitatea împinsă dincolo de limite (VIDEO)
Moscova, capitala politică a Federației Ruse. Foto: Pixabay

Rusia toată, de când a apărut în istorie, este construită în jurul mitului forței, iar acest mit rostogolit sute de ani de-a rândul în mentalul colectiv rusesc a deformat pur și simplu gândirea rusului obișnuit într-o direcție care pentru noi rămâne uluitoare, a declarat jurnalistul Cristi Tabără, luni, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cristi Tabără, pe B1 TV, despre cum vede rusul obișnuit războiul din Ucraina

„Vorbim pur și simplu despre două lumi diferite – și nu spun asta neapărat în sens peiorativ la adresa rușilor, e pur și simplu o construcție care durează de sute de ani în Rusia. Rusia toată, de când a apărut în istorie, e construită în jurul mitului forței. Din păcate, mitul acesta, propagat, rostogolit sute de ani de-a rândul în mentalul colectiv rusesc, a deformat pur și simplu gândirea rusului obișnuit într-o direcție care pentru noi rămâne uluitoare. N-ai cum să înțelegi că cineva poate fi de acord cu ce se întâmplă acum în Ucraina, cu modul de lucru al lui Putin ș.a.m.d”, a afirmat Cristi Tabără.

În schimb, spune jurnalistul, în Rusia „lucrurile sunt acceptabile”.

„Nu neapărat doar acceptabile, ba chiar și dorite, ba chiar și justificate. Un lider rus adevărat nu e adevărat până nu distruge pe cineva, până nu cucerește, până nu își arată brutalitatea împinsă dincolo de limite”, a continuat el.

Cristi Tabără a atras atenția că n-a descris „niște brute”.

„Descriu niște oameni care au fost pur și simplu formatați într-o manieră dincolo de care le este greu să vadă. Formatarea aceasta se petrece de sute de ani, nu e vorba doar de Rusia lui Putin. În Rusia lui Putin, lucrurile s-au agravat, s-au agravat până în clipa de azi, unde vedem ce e în stare să facă Federația Rusă, cum își atacă vecinii, cum atacă pe oricine nu îi convine, cum își creează politicile în jurul violenței, agresivității, militarizării”, a adăugat Cristi Tabără.

Potrivit jurnalistului, rușii „sunt educați la școală în maniera în care aproape că îl cred dumnezeiește pe Putin, Rusia este pentru ei totul, nu e nimic care să le tulbure conștiința foarte tare în ceea ce face Putin acum, li se pare că totul este justificat”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`