Criză politică la Chișinău | Cum a încercat Cristi Tabără să-l ”spele” pe oligarhul Plahotniuc, într-o emisiune omagiu. ”Eu nu aș putea să-mi părăsesc țara. Îmi pasă. Mă doare!” (VIDEO)
Scena politică de la Chişinău este în pragul unui război civil pe fondul luptei pentru înlăturarea oligarhului Vladimir Plahotniuc de la putere. Socialiştii preşedintelui Igor Dodon au făcut o alianţă cu pro-europenii din blocul ACUM şi au instalat un Guvern condus de Maia Sandu, dar Plahotniuc a replicat prin Curtea Constituţională, care a anulat decretul de numire a premierului şi l-a suspendat din funcţie pe preşedintele Igor Dodon, pentru a îl lăsa în loc pe omul lui Plahotniuc, Pavel Filip, care a dizolvat Parlamentul şi a convocat alegeri anticipate. Maia Sandu, însă, nu se lasă şi spune că este îndreptăţită să conducă noul Guvern. Sandu a a făcut un apel către toate structurile de forţă din Republica Moldova pentru ca acestea să nu îndeplinască ordinele ilegale ale lui Plahotniuc şi să protejeze ţara.
În 2016, jurnalistul Cristi Tabără a ajuns de râsul colegilor de breaslă, după ce a realizat o emisiune de o oră în care l-a ridicat în slăvi și a încercat să-i spele imaginea oligarhului Vlad Plahotniuc.
”Eu nu aș putea să-mi părăsesc echipa, țara, rudele. Îmi pasă. Mă doare”, susținuse Plahotniuc în timpul ”interviului”.
Cum a încercat Cristi Tabără să-l ”spele” pe oligarhul Plahotniuc, într-o emisiune omagiu
De la prezentarea garderobei acestuia, la tot felul de plecăciuni stilistice la adresa celui care controlează justiţia şi media din ţara vecină, Tabără a încălcat toate regulile profesiei, fiind aspru blamat de puţinii jurnalişti independenţi din Chişinău.
Natalia Albot a avut una dintre cele mai virulente reacţii pe Facebook: „Greață! Tare m-a dezgustat „peredacha” lui Tabără cu omul care le vrea binele moldovenilor, dar nu știu cum îi iese numai lui să-i fie bine și la cei care îl servesc. #Maiavemosansa! Nu o ratați”, a scris aceasta pe reţeaua de socializare. Mesajul său se voia a fi un îndemn către alegători de vota la prezidențialele de la acea vreme cu candidatul pro-european Maia Sandu, singurul candidat susţinut de forţele considerate democrate din Republica Moldova.