Un fost cadru medical din Germania, criminal în serie. A ucis peste 100 de pacienţi
Un fost asistent medical din Germania a recunoascut faptul că a ucis 100 de oameni, care i-au fost pacienţi, în cadrul procesului intentat împotriva lui, informează BBC.
Bărbatul, pe nume Niels Högel, în vârstă de 41 de ani, a administrat doze letale de medicamente persoanelor aflate în îngrijirea sa.
Motivul pentru care i-a ucis pe toţi acei oameni a fost că dorea să îşi impresioneze colegii, prin resuscitarea acelor persoane pe care chiar el leatacase.
Totodată, Högel a declarat că a ucis 36 de pacienți în Oldenburg și 64 în Delmenhorst între anii 1999 și 2005.
Anchetatorii spun că acesta ar fi putut ucide chiar mai mult, dar potențialele victime au fost incinerate.
Högel a fost prins prima dată injectând medicație neprescripționată unuipacient din Delmenhorst, în 2005. Trei ani mai târziu a fost închis pentru tentativă de omor pentru şapte ani.
Un al doilea proces a avut loc între 2014-2015, în care a fost găsit vinovat de două omucideri și două tentative de crimă. Acesta a primit sentința maximă.
Acesta este motivul pentru care ancheta s-a extins, fiind exhumate trupurile a 130 de foști pacienți, în căutarea de dovezi care să ateste prezenţa medicamentelor care ar fi declanșat stop cardiac.