Crimeea: Steaguri rusești, arborate la toate unitățile militare

Publicat: 26 03. 2014, 10:11

Steagul militar a fost arborat la toate unitățile militare din Crimeea, miercuri dimineață, însumând în total 193 de unități, potrivit generalului Valeri Gherasimov, șeful Statului major al forțelor ruse.

Acesta a spus că imnul rusesc a fost cântat la arborarea drapelului, citează Agerpres.
Ruşii au încheiat în trei săptămâni preluarea controlului militar asupra peninsulei, marți seara preluând controlul asupra ultimei nave aflate sub pavilion ucrainean.