Crimeea ar trebui returnată Ucrainei, a subliniat Erdogan: „Este o cerință a dreptului internațional”

Crimeea ar trebui returnată Ucrainei, a subliniat Erdogan: „Este o cerință a dreptului internațional”
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Depo Photos

Președintele Recep Tayyip Erdogan a reafirmat susținerea Turciei pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, subliniind totodată sprijinul pentru drepturile tătarilor din Crimeea, relatează aa.com.tr.

Crimeea ar trebui returnată Ucrainei, spune Erdogan

Liderul turc consideră că Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, ar trebui să fie returnată Ucrainei.

„Susținerea noastră pentru integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei este neclintită. Returnarea Crimeei către Ucraina este o cerință a dreptului internațional”, a declarat liderul turc într-un mesaj video la a patra ediție a summitului Platforma Crimeea.

El a reliefat poziția Turciei în ceea ce privește Crimeea, insistând că returnarea sa către Ucraina se aliniază standardelor prevăzute de dreptul internațional, dar amintind și de greutățile cu care s-au confruntat turcii tătari din peninsulă în ultimele opt decenii.

Noi măsuri pentru susținerea tătarilor din Crimeea

Erdogan s-a arătat încrezător că se vor face noi demersuri pentru susținerea tătarilor crimeeni.

„Cred că se vor face în continuare pași pentru a consolida drepturile turcilor tătari din Crimeea în perioada următoare”, a adăugat președintele Turciei.

Recep Tayyip Erdogan a amintit că Turcia nu a recunoscut niciodată anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`