Eveniment - 12 nov, 13:09
Un bărbat în vârstă de 69 de ani din Los Angeles (SUA) și-a împușcat fiul de 29 de ani după ce a aflat că acesta era homosexual, potrivit Metro.
Bărbatul a fost arestat de polițiști după ce aceștia au descoperit cadavrul fiului ucis în fața locuinței.
Tatăl și-a motivat crima prin legitimă apărare, după ce ar fi descoperit corpul soției sale înjughiat în baia casei lor.
Anchetatorii au descoperit că bărbatul își mai amenințase fiul cu moartea și în trecut, deoarece nu era de acord cu orientarea sexuală a acestuia.
„Crima a fost comisă din cauza orientării sexuale a victimei. Acuzatul respinge total orice asociere cu persoanele care au o altă orietare sexuală", a declarat procurorul ce se ocupă de respectivul caz.