Milioane de oameni care plănuiau să călătorească în Ajun și de Crăciun au avut parte de surprize neplăcute. Peste 5.600 de zboruri au fost anulate în acestă perioadă, din cauza noii variante Omicron, dar și a condițiilor meteo de iarnă.
Alte câteva mii au înregistrat întârzieri în perioada Crăciunului tot din cauza noii variante virale a COVID-19.
Sâmbătă, la orele prânzului se înregistrau 2.500 de zboruri anulate, dintre care puţin peste 850 erau rute legate de SUA, fie că e vorba de legături internaționale sau interne.
De asemenea, peste 3.500 de zboruri au înregistrat întârzieri la nivel global.
Vineri, circa 2.400 de zboruri au fost anulate şi aproape 11.000 au înregistrat întârzieri, potrivit aceleiași surse, care a înregistrat deja aproape 800 de anulări prevăzute să aibă loc duminică.
Nici cei care lucrează în industria aviatică nu au avut parte de sărbători mai liniștite. Piloţi, însoţitoare de zbor şi alţi membri ai personalului au fost nevoiţi să intre în carantină după ce au intrat în contact cu persoane infectate. Carantinarea personalului a forțat anularea zborurilor companiilor Lufthansa, Delta și United Airlines.
Potrivit Flightaware, United Airlines a trebuit să anuleze circa 439 de zboruri vineri şi sâmbătă, adică circa 10% dintre cele programate.
Delta Air Lines a anulat 280 de zboruri sâmbătă şi 170 în Ajun, atât din cauza infecției cu Omicron, cât şi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Și în cazul companiei Alaska Airlines, angajații expuși virusului au fost nevoiți să se carantineze.
Companiile aeriene chineze au înregistrat cele mai multe zboruri anulate: China Eastern a reținut la sol 540 de zboruri, mai mult de un sfert din planul său de zbor, în timp ce Air China a anulat 264 de zboruri, tot aproape un sfert dintre zborurile prevăzute.
5,700 Flights Cancelled Globally As Omicron Hits Christmas Weekend Travel https://t.co/2X4jnLAk1k pic.twitter.com/qugawBn8qC
— NDTV News feed (@ndtvfeed) December 25, 2021