COVID-19: Taberele de refugiați, o adevărată bombă cu ceas în contextul pandemiei. Consiliului Norvegian pentru Refugiați, la solicitarea B1.RO: “Coronavirusul va lovi cu viteza luminii”/ “Centrele din Bangladesh, Siria sau Nigeria sunt supraaglomerate”
EXCLUSIV // Răspândirea cazurilor de COVID-19 a afectatdeja 181 de regiuni și a lăsat în urmă peste 1 milion de îmbolnăviri și peste 50.000 de decese. În acest context, comunitatea internațională atrage atenția că populația cea mai vulnerabilă în fața pandemiei este cea reprezentată de refugiații aflați în tabere sau în zone afectate de conflicte militare. La nivel mondial, sunt peste 25 de milioane de refugiați, ca urmare a persecuțiilor, a conflictelor armate sau a încălcărilor sistematice ale drepturilor omului. O mare parte dintre aceștia sunt concentrați în locații unde condițiile insalubre și lipsa serviciilor sanitare de bază reprezintă furtuna perfectă pentru izbucnirea focarelor de coronavirus.
Înainte de izbucnirea crizei provocată de COVID-19, organizațiile internaționale au atras atenția că taberele pentru refugiați sunt caracterizate prin supraaglomerare, condiții de viață insalubre și absența serviciilor sanitare de bază. Dacă în majoritatea statelor, la ora actuală, cuvântul de ordine este distanțarea socială, în taberele pentru refugiați, zeci de mii de oameni nu au altă opțiune decât să trăiască în aglomerații cronice. Prin urmare riscul de răspândire a coronavirusului și de accentuare a unei crize umanitare care se manifestă deja este foarte mare.
Michelle Delaney, reprezentantă a Consiliului Norvegian pentru Refugiați: „Coronavirusul va străbate aceste tabere cu viteza luminii, deoarece oamenii care locuiesc acolo nu au luxul de a putea păstra distanța socială”
În aceste condiții, Michelle Delaney, reprezentantă a Consiliului Norvegian pentru Refugiați, una dintre cele mai active organizații internaționale în materie, a explicat în exclusivitate pentru B1.RO care sunt cele mai mari riscuri întâlnite în acest moment în tabere, care sunt cele mai expuse zone și cui revine responsabilitatea de a oferi asistență medicală în contextul pandemiei.
“Multe tabere de refugiați sunt supraaglomerate cu facilități de igienă și igienizare teribil de slabe. Coronavirusul va străbate aceste tabere cu viteza luminii, deoarece oamenii care locuiesc acolo nu au luxul de a putea păstra distanța socială sau de a se spăla pe mâini frecvent. Suntem îngrijorați în special în ceea ce privește taberele din Bangladesh, Idlib în Siria sau taberele din Nigeria. Acestea sunt aglomerate și infrastructura de sănătate este deosebit de slabă”, a explicat Michelle Delaney.
Aceasta a subliniat că statele pe teritoriul cărora se adăpostesc refugiați au principala responsabilitate în ceea ce privește asigurarea serviciilor sanitare și că guvernele trebuie să facă eforturi pentru a găsi soluții astfel încât refugiații să se bucure de drepturi egale cu ale cetățenilor.
“Guvernele gazdă au responsabilitatea principală de a oferi asistență medicală refugiaților din țările în care aceștia se adăpostesc. În întreaga lume, opt din zece refugiați sunt găzduiți de națiuni cu venituri mici sau medii, cu sisteme relativ slabe de sănătate, cu acces precar la apă și canalizare. Organizațiile internaționale care oferă ajutor, cum ar fi Consiliul Norvegian pentru Refugiați, sprijină eforturile sistemelor naționale de sănătate publică pentru a lupta împotriva pandemiei care afectează comunitățile cele mai vulnerabile. Dar mâinile noastre sunt legate în multe locuri, întrucât finanțarea nu este suficientă pentru a intensifica activitățile de prevenire și pregătire a luptei împotriva coronavirusului. Facem apel la națiunile donatoare pentru a sprijini refugiații și comunitățile strămutate, la fel cum fac și cu proprii lor cetățeni”, a mai precizat Michelle Delaney.
Ea a atras atenția că în ceea ce privește taberele de refugiați, răspândirea coronavirusului se poate transforma în dezastre umanitare.
“Virusul a afectat aproape toate țările din întreaga lume și este posibil ca fiecare regiune să fie lovită grav. Ceea ce știm sigur este că taberele pentru refugiați supraaglomerate sunt terenul perfect pentru răspândirea bolii. Suntem extrem de îngrijorați pentru momentul în care pandemia va lovi așezările din Bangladesh, Grecia, Nigeria și Iran și prezicem că atunci când acest lucru se va întâmpla consecințele vor fi dezastruoase acolo. De asemenea, virusul va produce ravagii în locuri precum Afganistan, Siria, Yemen, unde războaiele au distrus în întregime sistemele de sănătate”, a conchis Michelle Delaney.
Primele cazuri de coronavirus au apărut deja în taberele din insulele grecești
După ce zilele trecute au fost consemnate deja primele cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 pe insulele grecești din Mareea Egee, unde sunt concentrați peste 40.000 de refugiați și migranți, 24 de organizații umanitare internaționale, inclusiv Human Rights Watch sau Amnesty au solicitat guvernului grec reducerea de urgentă a aglomerării prin relocarea celor mai vulnerabile persoane în locații mai sigure de pe continent. Din 2016, când UE a semnat un acord controversat cu Turcia, insulele grecești din Marea Egee au devenit zone de concentrare pentru solicitanții de azil care așteaptă să le fie recunoscute cererile. Majoritatea sunt din Afganistan, Siria, Irak, Palestina și Republica Democrată Congo, iar mai mult de unu din trei sunt copii.
După ce au traversat o întindere îngustă a Mării Egee din Turcia cu ajutorul unor bărci mici, improvizate aceștia trebuie să rămână în tabere supraaglomerate de pe insulele grecești până la un an, uneori chiar și mai mult, înainte de a fi transferați pe continent sau deportați în țările de origine. Organizația Médecins Sans Frontières estimează că în cele cinci tabere din insulele grecești sunt concentrați aproximativ 42.000 de persoane, asta deși capacitatea totală este de 6.000.
Taberele arată ca niște centre de detenție, supraaglomerate, lipsite de condiții sanitare de bază, care pun în pericol viața refugiaților și a migranților. Organizațiile internaționale atrag atenția că deja nevoile medicale de bază și de securitate sunt depășite, iar răspândirea pandemiei de COVID-19 ar avea efecte dezastruase: în Moria, una dintre taberele de refugiați din Grecia, există un singur robinet de apă și un singur săpun pentru fiecar 1.300 de persoane, potrivit Médecins Sans Frontières.
Peste 12 milioane de refugiați și de persoane strămutate din Irak, Siria, Liban și Turcia, expuse la infecția cu noul coronavirus
În Orientul Mijlociu situația este mult mai gravă, în condițiile în care state precum Siria, Libia și Yemen sunt în mare parte eșuate, cu resurse limitate și infrastructura medicală în colaps. În zonele cotrolate de rebeli în Siria, spitalele și alte facilități medicale au fost rase de pe fața pământului de către armata regimului de la Damasc și de către aliații săi ruși.
Guvernul sirian a raportat primul caz de coronavirus la 23 martie. Până în prezent, nu au fost raportate cazuri în provincia Idlib. Totuși, acest lucru se poate datora pur și simplu lipsei unei testări adecvate. În Siria COVID-19 se poate răspândi cu repeziciune, în special în tabere, unde oamenii trăiesc în locații supraaglomerate și condiții insalubre.
Sursa foto:Enayatullah Azad/NRC
Unitățile medicale care au mai rămas în picioare în urma unui Război civil fără sfârșit sunt ocupate deja de victimele din rândul milițiilor combatante. De asemenea, există un număr mare de refugiați sirieni, peste 3 milioane, care se află concentrați în aceleași condiții în taberele din Turcia.
Organizația Refugees International estimează că cel puțin 12 milioane de refugiați și de persoane strămutate se află în Irak, Siria, Liban și Turcia, state ale căror granițe sunt extrem de volatile și incapabile să țină sub control deplasări continue de populație. Aceste caracteristici prezintă riscuri uriașe pentru o eventuală explozie a cazurilor de COVID-19 în regiune.
Statistică alarmantă: Peste 25 de milioane de refugiați, la nivel mondial; alte 41 de milioane de persoane sunt strămutate în interiorul propriilor state, fugind din calea războaielor civile și a terorii
Până la sfârșitul anului 2018, peste 70 de milioane de oameni au fost strămutați cu forța la nivel mondial, din cauza persecuțiilor, a conflictelor armate, a violenței sau a încălcărilor sistematice ale drepturilor omului. Dintre aceștia, peste 25 de milioane sunt refugiați, iar alte 41 de milioane sunt strămutați în interiorul propriilor state, fugind din calea războaielor civile și a terorii. În medie, la nivel global, în fiecare zi, 37.000 de oameni sunt nevoiți să își părăsească locuințele și să fugă pentru a-și salva viața.
Principala cauză a numărului mare de persoane strămutate la nivel mondial este reprezentată de unul dintre cele mai sângeroase conflicte militare din ultimele decenii, Războil Civil din Siria, care, în intervalul 2012-2015, a cauzat o creștere record a populației strămutate. Dar conflictele militare din alte regiuni au contribuit la rândul lor la această creștere: violențele din Orientul Mijlociu precum cele din Irak sau din Yemen, din Africa sub-sahariană cum este cazul Republicii Democratice Congo (RDC) și a Sudanului de Sud sau fluxul masiv de refugiați în Bangladesh la sfârșitul anului 2017.
Mai bine de două treimi din numărul total al refugiaților provin din cinci state: Siria (6,7 milioane), Afganistan (2,7 milioane), Sudanul de Sud (2,3 milioane), Myanmar (1,1 milioane) și Somalia (aproape 1 milion). De asemenea, Turcia este țara care are pe teritoriul său cel mai mare număr de refugiați, un număr de 3,7 milioane.
În Europa, criza COVID-19, dublată de criza refugiaților
În 2015, peste un milion de refugiați și migranți au trecut în Uniunea Europeană (UE) pe uscat și pe mare.Dacă inițial, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat optimistă în ceea ce privește gestionarea crizei, ulterior a dominat pragmatismul. Guvernul Germaniei și-a revizuit politica în câteva luni, ajungând la un acord cu Turcia în numele UE pentru a menține pe teritoriul său, în schimbul unor miliarde de euro, migranții dornici să ajungă pe teritoriul european.
Pentru unii acordul încheiat între UE și Turcia reprezintă o breșă în principiile care stau la baza Convenției de la Geneva. Potrivit acesteia este interzisă întoarcerea forțată a refugiaților sau solicitanților de azil în țări în care viața le este pusă în pericol, iar Turcia, implicată tot mai mult în conflictul din Siria, nu reprezintă din acest punct de vedere o țară sigură.
Cu puțin timp înainte de izbucnirea crizei provocată de răspândirea coronavirusului în statele occidentale, Europa s-a confruntat cu un nou val de migranți și de refugiați. Granița dintre Turcia și Grecia a devenit un punct fierbinte după ce Ankara a anunțat că nu va mai respecta acordul cu UE și va lăsa cale liberă migranților în drumul lor către Europa. Aproximativ 10.000 de migranți au încercat să încalce frontiera, dar au fost reprimați în mod violent de autoritățile elene.
Confruntați cu această situație critică, premierul Mistotakis a anunțat că Grecia suspendă cererile de azil și a avertizat că cei care intră ilegal în Grecia vor fi întorși înapoi. În tot acest timp, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia – formațiune cunoscută drept Grupul de la Vișegrad (V4) – a promis să ajute Grecia în fața fluxului de migranți ilegali.