COVID-19. Restricții impuse la frontiere pot provoca o criză a alimentelor la nivelul UE

COVID-19. Restricții impuse la frontiere pot provoca o criză a alimentelor la nivelul UE
Foto: Aradon

Restricțiile impuse de câteva țări membre ale Uniunii Europene la frontiere, din cauza pandemiei de coronavirus, ar putea genera o criză a alimentelor. Reprezentanţii industriei alimentare şi ai fermierilor atrag atenția că au fost deja înregistrate întârzieri și chiar întreruperi de materiale ambalate, produse agricole și industriale.

Ei mai spun că lipsa forței de muncă în industria alimentară va atrage după ea o criză ce va fi resimțită în întreg blocul comunitar.

„Au fost observate întârzieri şi întreruperi la frontiere în cazul livrării anumitor materiale ambalate, produse agricole şi industriale”, se arată într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Totodată asociaţiile comerciale care îi reprezintă pe fermierii din UE, traderii de alimente şi industria europeană a alimentelor şi băuturilor salută măsurile luate de Comisia Europeană în această prinvință, dar spun că acestea nu sunt suficiente.

„Salutăm recentele indicaţii ale Comisiei Europene privind gestionarea graniţelor ca un prim pas corespunzător. În pofida acestor indicaţii, totuşi, continuăm să ne confruntăm cu întreruperi majore”, avertizează reprezentanţii industriei alimentare.

În consecință, cer țărilor şi instituţiilor UE să pregătească planuri de urgenţă pentru posibila lipsă de angajaţi.

„Ţinând cont că lanţul de aprovizionare agroalimentar este extrem de integrat şi operează transfrontalier, orice blocaje de furnizare şi de angajaţi va întrerupe inevitabil afacerile. Capacitatea noastră de a furniza alimente tuturor va depinde de menţinerea pieţei europene unice”, se mai arată în comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025
23:34 - Românii, invitați să studieze în Rusia în plin scandal cu candidatul pro-rus Călin Georgescu în prim plan