Organizația Națiunilor Unite (ONU) a transmis la sfârșitul lunii martie un avertismentîn contextul extinderii infecțiilor cu noul coronavirus la nivel mondial: un focar de COVID-19 în rândul taberelor de refugiați din zonele de conflict, cum este regiunea Idlib, din nordul Siriei, ar putea provoca o gravă criză umanitară, cu peste 100.000 de decese în rândul populației vulnerabile. Se estimează faptul că doarîn Siria, un milion de oameni se află concentrați în tabere improvizate, după ce au fugit din calea războiului. În excluisivitate penteu B1.RO, Marcus Bachmann, șef de misiune umanitară în cadrul organizației internaționale Medecins Sans Frontieres (Medicii Fără Frontiere), a discutat despre implicațiile pe care le-ar avea extinderea pandemiei în taberele de refugiați.
În linia întâi în lupta cu epidemiile nu se află doar cadrele medicale care activează în spitalele din cadrul sistemelor naționale de sănătate. Ani la rândul echipe medicale internaționale au participat la misiuni umanitare în cele mai defavorizate zone din lume pentru a lupta cu epidemii mortale, precum Ebola sau Holera. State măcinate de război, precum Republica Democrată Congo, Bngladesh, Sierra Leone, Siria, Afganistan sau Sudanul de Sud au pe teritoriul lor multe tabere de refugiați care sunt supraaglomerate cu facilități de igienă și igienizare teribil de slabe și care s-ar putea transforma oricând în focare de COVID-19.
Marcus Bachmann a explicat că în contextul actualei pandemii, refugiații din tabere și populația dislocată forțat sunt cele mai vulnerabile din cauza accesului la condiții minime de igienă:
“În timp ce oamenii aflați în mișcare sau cei blocați în taberele de refugiați nu sunt „sursă” a COVID-19, persoanele care trăiesc în general în condiții vulnerabile (în contexte ce vizează izolarea în masă sau condiții neigienice cum se regăsesc în taberele de refugiați, tabere pentru persoane strămutate intern sau zone ca mahalalele sau centrele de detenție) vor avea un risc deosebit de a contracta boala dacă se confruntă cu dificultăți în implementarea măsurilor preventive (spălarea mâinilor, distanțare fizică, autoizolarea când sunt bolnavi). Ele se confruntă, de asemenea, cu obstacole în calea accesului la asistență medicală, asistență și protecție, lipsuri care se suprapun și reprezintă factori ce generează consecințe indirecte ale pandemiei COVID-19”, preciează Marcus Bachmann.
Acesta a mai precizat că pentru refugiațiidin tabere, pandemia reprezintă de fapt o problemă sanitară gravă care se suprapune peste crize umanitare deja existene.
“Taberele în care aceste persoane locuiesc deseori în condiții îngrozitoare și înghesuite, cu acces limitat la apă, canalizare și asistență medicală, expun populația la cel mai mare risc de infecție dacă apar primele cazuri în aceste locații. Populațiile strămutate care sunt deja istovite din cauza unor perioade lungi petrecute în condiții de trai precare și traumatizante sunt mai predispuse la pandemie și mor din cauza complicațiilor cauzate de COVID-19 sau din cauza accesului limitat la îngrijiri medicale. Astfel de populații prezintă un risc crescut în ceea ce privește degradarea sănătății mintale, luând în considerare impactul direct și indirect pe care îl cauzează COVID-19 și situația lor deja gravă. De asemenea populațiile care sunt deja dislocate riscă să fie înstrăinate, marginalizate și stigmatizate”, mai precizează Marcus Bachmann.
În ceea ce privește responsabilitatea pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în rândul populației vulnerabile din taberele de refugiați, Marcus Bachmann a mai explicat că această problemă vizează atât guvernele naționale cât și solidaritatea internațională.
„Taberele de refugiați sunt în responsabilitatea guvernelor țărilor gazdă, care au responsabilitatea de a furniza servicii esențiale populației refugiate. Dar trebuie să menționăm că 90% dintre persoanele afectate de strămutarea forțată sunt găzduite de țări cu venituri mici, lipsite de resurse pentru implementarea integrală a acestor servicii esențiale. Solidaritatea internațională este esențială în sprijinirea populațiilor de refugiați, în special în țările cu venituri mici. Medicii fără frontiere (MSF) au o experiență vastă în furnizarea de asistență medicală de urgență pentru populațiile de refugiați, inclusiv pregătirea, prevenirea și răspunsul la focare de boli infecțioase, cum ar fi holera, Ebola, rujeola, hepatita E și COVID-19 în cadrul taberelor de refugiați ”, spune Marcus Bachmann.
Acesta a mai precizat că cele mai amenințate zone geografice de extinderea noului COVID-19 sunt în general cele care prezintă deja un cumul de crize umanitare.
“Factorii agravanți pentru riscul de răspândire a pandemiei și amploarea impactului COVID-19 nu sunt legați în principal de niciun element geografic. Este mai degrabă combinația de crize umanitare, cum ar fi contexte de conflict armat și violență generalizată, crize alimentare acute, alte epidemii, cum ar fi epidemiile de rujeolă sau epidemii de holeră sau răspândirea infectării cu HIV / SIDA sau tuberculoză în combinație cu noua boală reprezentată de COVID-19 “, a conchis Marcus Bachmann.
La nivel mondial, sunt peste 25 de milioane de refugiați, ca urmare a persecuțiilor, a conflictelor armate sau a încălcărilor sistematice ale drepturilor omului. O mare parte dintre aceștia sunt concentrați în locații unde condițiile insalubre și lipsa serviciilor sanitare de bază pot genera focarede transmiterea infecțiilor.
Totodată, până la sfârșitul anului 2018, peste 70 de milioane de oameni au fost strămutați cu forța la nivel mondial, din cauza persecuțiilor, a conflictelor armate, a violenței sau a încălcărilor sistematice ale drepturilor omului. Dintre aceștia, peste 25 de milioane sunt refugiați, iar alte 41 de milioane sunt strămutați în interiorul propriilor state, fugind din calea războaielor civile și a terorii. În medie, la nivel global, în fiecare zi, 37.000 de oameni sunt nevoiți să își părăsească locuințele și să fugă pentru a-și salva viața.
Situația cea mai gravă este cea dinOrientul Mijlociu, în condițiile în care state precum Siria, Libia și Yemen sunt în mare parte eșuate, cu resurse limitate și infrastructura medicală în colaps. În zonele cotrolate de rebeli în Siria, spitalele și alte facilități medicale au fost rase de pe fața pământului de către armata regimului de la Damasc și de către aliații săi ruși.