O instanţă germană a găsit-o vinovată de corupţie pe Dilek Kalayci, fost ministru al Sănătăţii din landul Berlin, capitala Germaniei. Acuzațiile au legătură cu cheltuielile de nuntă.
Dilek Kalayci a fost condamnată la 18 luni de închisoare cu suspendare pentru corupţie, în legătură cu cheltuieli aferente organizării nunţii sale, informează DPA. Kalayci a fost membră a Partidului Social-Democrat (SPD) și a deținut funcţia de ministru în executivul landului Berlin între 2016 şi 2021.
„Acuzaţia de corupţie a fost confirmată”, a declarat judecătorul care a prezidat procesul care a pronunțat decizia de condamnare.
Odată cu această condamnare, Dilek Kalayci şi-ar putea pierde şi pensia aferentă perioadelor în care a fost membră a Parlamentului landului Berlin şi membră a executivului acestui land.
Autoritățile germane au descoperit că o agenţie angajată pentru o campanie oficială de promovare de către Autoritatea de sănătate nu a emis factură fostei senatoare pentru organizarea nunţii sale în 2019. Acest lucru i-a făcut pe procurori să creadă că directorul agenţiei se aştepta să obţină un avantaj de pe urma funcţiei deţinute de Kalayci.
În acest context, directorul agenţiei a fost condamnat la 15 luni de închisoare cu suspendare.
Instanţa a subliniat că fostul ministru a subminat încrederea cetăţenilor în administraţia publică şi în land. Judecătorii au ţinut cont de faptul că verdictul va avea un „impact economic major” asupra lui Kalayci.
Kalayci a fost condamnată să plătească suma de 6.242 de euro, reprezentând beneficiul obţinut ilegal. La rândul său, directorul agenției va trebui să achite 9.450 de euro.