Corpul celui de-al doilea alpinist mongol dispărut pe Muntele Everest a fost găsit, conform anunțului făcut duminică de agenția organizatoare a expediției. Acesta reprezintă al doilea deces confirmat pe „Acoperișul lumii” în acest sezon de alpinism în Nepal.
Usukhjargal Tsedendamba, în vârstă de 53 de ani, și Prevsuren Lkhagvajav, în vârstă de 31 de ani, doi alpiniști mongoli care încercau să escaladeze Everestul (8.849 metri), au pierdut contactul cu echipa de suport pe 12 mai, după ce au ajuns la altitudinea de 7.900 metri. Cei doi se aflau în Tabăra IV, la mai puțin de un kilometru de vârf.
The mountaineering community has lost a fearless climber Usukhjargal Tsedendamba at the age of 53, who was found near the south summit of Mt. Everest after disappearing above Camp IV. (1/2) pic.twitter.com/YLXxYXGaUM
— Everest Today (@EverestToday) May 17, 2024
Trupul lui Usukhjargal Tsedendamba a fost găsit la o altitudine de 8.600 de metri, vineri dimineață, după mai multe zile de căutări îngreunate de condițiile meteorologice nefavorabile. Trupul lui Purevsuren Lkhagvajav a fost descoperit în locul numit „Balconul”, la aproximativ 8.400 de metri altitudine.
Rest in Peace, Purevsuren
With deep sadness, we announce the passing of Purevsuren Lkhagvajav, 31, found near Everest’s Balcony after a mission without oxygen or Sherpa aid. His bravery and passion will inspire us forever. Condolences to his loved ones. #RestInPeace #BraveHeart pic.twitter.com/y9RUqadKh7— Love Nepal Travel Nepal (@lvnepaltrvnepal) May 18, 2024
„Al doilea corp a fost găsit tot vineri, dar identitatea lui trebuia confirmată. Ieri, am putut să confirmăm că era într-adevăr el. Încercăm să aducem corpurile înapoi”, a declarat pentru AFP Pemba Sherpa de la 8k Expeditions, agenția organizatoare a expediției lor.
Potrivit agenției, cei doi alpiniști urcau fără ghid, iar aparatele lor walkie-talkie au fost găsite în corturile lor. Patru ghizi nepalezi fuseseră trimiși în căutarea lor. Cei doi, care se îndreptau spre vârful Everest, fuseseră văzuți luni dimineață, dar de atunci nu s-a mai putut lua legătura cu ei, conform unui comunicat al Departamentului nepalez al Turismului.
Aproximativ 80 de alpiniști au ajuns deja pe vârful Everest de la începutul sezonului. Anual, șerpași ultra-experimentați sunt primii care ajung pe vârful Everest, deschizând un traseu sigur. Primăvara, când temperaturile sunt mai blânde și vântul este, în general, mai puțin intens, sute de alpiniști se adună în Nepal, unde se află opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri din lume.