Un echipaj rusesc de cosmonauți urmează să plece spre Stația Spațială Internațională (ISS) în data de 9 aprilie. Pentru a se asigura că aceștia nu sunt supuși vreunui risc de a contacta Covid-19, Kremlinul ia cele mai dure măsuri.
Echipajul capsulei Soyuz MS-17 va avea program strict în perioada următoare. La fel vor fi și controalele, anunță Centrul de Instruire pentru Cosmonauţi (CPC), potrivit Agerpres.
„Vor fi restricţionate toate reuniunile importante, inclusiv întâlnirile tradiţionale”, a declarat Vladimir Matveev, director adjunct al departamentului medical al CPC.
Contactele cu cosmonauţii ruşi Anatoli Ivanishin, Ivan Vagner şi astronautul NASA Christopher Cassidy, precum şi cu specialişti care îi vor însoţi în această perioadă de izolare, se vor efectua printr-un despărţitor de sticlă.
Rusia înregistrează 114 cazuri de COVID-19, jumătate dintre acestea fiind raportate la Moscova.