O femeie care a născut recent în Grecia a devenit primul refugiat confirmat cu coronavirus dințară, însă nu s-a stabilit încănu se știe dacă aceasta a contactat virusul dintabără, dinspital sau de altundeva.
Femeia, care nu a fost încă identificată, a născutsăptămâna trecută într-un spital din Grecia, aflatlângă tabăra de refugiați din Ritsona, care adăposteșteaproximativ2,270 de oameni și are o capacitate maximă de 2,674, potrivitaljazeera.com.
În timp ce autoritățile încearcă să afle dacă mai sunt și alți infectați în tabără, femeia a rămas internată în spital.
Organizația Internațională pentru Migrație, o autoritate importantă care acționează în zonă, a declarat că un locuitor din Ritsona, afost testat pozitiv. Se fac eforturi mari pentruprotejareatabereisituatăla aproximativ 70 km de, Atena, de o potențială epidemie.
”OIMa distribuit tuturor rezidenților soluții de curățatși săpun, în timp ce spațiilesunt dezinfectate o dată pe săptămână. Continuă să informăm oamenii despre măsurile luate de autorități, traducându-le și explicându-le ce se întâmplă”, au declarat oficialii organizației.
Un purtător de cuvânt al OIM a declarat că a început testarea apropiațilorfemeiierau testați pentru a stabili de unde a luat virusul.
ONG-urilor, doctorii și academicienii din Uniunea Europeană continuă să militeze pentru evacuareataberelor de refugiați în timpul pandemiei de COVID-19.
Mii de oamenitrăiesc la granițele Greciei, în tabere aglomerateși mizere, și, prin urmare, sunt expuse unui risc ridicat, condiții idealepentru răspândirea virusului.
„Refugiații din tabere sunt expuși unui risc ridicat de a contacta boli infecțioase din cauza aglomerării, condițiilor de trai și de igienă precare „, a declarat Bozorgmehr, care se numără printre cadrele universitare care cer evacuarea unei tabere supraaglomerată de pe insula Lesbos.
Un focar deCOVID-19într-o tabără, cacele de pe insulele grecești, este o amenințare pentru sănătatea publică, deoarece în aceste contexte nu sunt posibile măsuri de distanțare socială și carantină.
Primul caz al COVID-19 dininsula Lesbos, a fost confirmat în urmă cu trei săptămâni, la uncetățean grec.
Nu există cazuri confirmate în Moria, care găzduiește aproape 20,000 de persoane într-un spațiu proiectat pentru puțin sub 3,000.
Ca răspuns la cererile de decongestionarea atberelor, Ministerul pentru Migrației din Grecia a răspuns cu o serie demăsuri preventive.
Printre acestea se numără carantina în tabere, în timp cedoar 100 de persoane pe oră au permisiunea de a pleca, doar dacă au un formular în care se explică motivul pentru care sunt refugiați și acte de identitate.
Taberele continentale precum Ritsona au fost supuse unor măsuri de carantinăîn conformitate cu restul populației țării.
Distanțarea socială rămâne o adevărată provocare în taberele de migranți din lume.
Până miercuri, Grecia a confirmat 1,415 de cazuri de virus și un total de 50 de decese.