Coronavirusul ‘COVID-19’ continuă să se răspândească şi în Europa. Carnavalul de la Veneţia, anulat. Ce arată datele oficiale (FOTO, VIDEO)
Cifrele raportate oficial de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) indicau, duminică, un număr de 2.458 de morţi şi 78.009 infectări, al nivel global.În același timp, datele Organizei Mondiale a Sănătății (OMS) arată un număr de 2.619 de morți, 79.565 de infectări și un număr de 25.102 de pacienți recuperați. Între timp, Italia a devenit statul european cu cel mai mare număr de infectări, cel puţin 152. În plus, trei persoane au murit.
Potrivit BBC, autorităţile italiene au impus carantina într-o localitate din apropierea oraşului Milano, regiunea Lombardia, şi într-o altă din apropierea Veneţiei, regiunea Veneto. În total, aproximativ 50.000 de persoane s-ar afla în carantină pentru următoarele două săptămâni şi nu-şi vor putea părăsi localităţile fără permisiune specială.
A fost suspendată şi activitatea mai multor afaceri şi şcoli, iar unele evenimente sportive au fost anulate, printre care şi mai multe meciuri de fotbal.
„Ca o precauţie, cred că şcolile trebuie închise în Milano. Îi voi propune preşedintelui regiunii s lărgească măsurile de precauţie la întreaga regiune metropolitană a oraşului. Este doar o măsură de precauţie, nu vrem să creăm panică”, a declarat primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala.
Inclusiv Carnavalul de la Veneţia a fost oprit, iar premierul Giuseppe Conte a anunţat introducerea unor „măsuri extraordinare”.
Între timp, coonavirusul „COVID-19” a continua să se extindă şi în Coreea de Sud şi Iran. Seulul a ridicat nivelul de alertă la cel mai înalt nivel, iar preşedintele Moon Jae-in a precizat că următoarele zile sunt cruciale pentru a izola virusul.
„Guvernul va ridica nivelul de alertă la cel mai mare nivel, în conformitate cu recomandările experţilor”, a declarat duminică preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in.
După China, Coreea de Sud a devenit tara cu cel mai mare număr de infectări, un total de 763.
Foto: Magazine golite din Italia(sursă foto: Twitter / @felixdennis123)
Situaţia pe ţări, conform datelor raportate pe 24 februarie deOrganizei Mondiale a Sănătății (OMS):
- China:77.345infectări și 2.592decese
- Coreea de Sud:763 infectări și 6decese
- Italia:157infectări și 3 de decese
- Japonia:145 infectări și 1 deces(la care se adaugă încă 691 de pe vasul „Diamond Princess”)
- Singapore:89infectări și 0 decese
- Hong Kong: 74 de infectări so 0 decese
- Iran: 43 infectări și 8 decese
- Thailanda:35 infectări și 0decese
- Statele Unite:35 infectări și 0 decese
- Taiwan:28infectări și 1deces
- Malaezia:22 infectări și 0 decese
- Australia:22 infectări și 0decese
- Vietnam:16 infectări și 0decese
- Emiratele Arabe Unite:13 infectări și 0 decese
- Germania:16infectări și 0 decese
- Franţa:12 infectări și 1 deces
- Marea Britanie:9infectări și 0 de decese
- Canada:10infectări și 0 decese
- Macao: 10infectări și 0 decese
- Filipine:3 infectări și undeces (1 caz vindecat)
- India:3 infectări și 0 de decese
- Kuwait: 3 infectări și 0 de decese
- Federaţia Rusă:2 infectări și 0 de decese(cazuri vindecate)
- Spania:2infectăriși 0 de decese(cazuri vindecate)
- Israel: 2infectăriși 0 de decese
- Suedia:2infectări și 0 de decese(cazuri vindecate)
- Belgia:1 infectare și 0 de decese(caz vindecat)
- Finlanda:1infectare și 0 de decese(caz vindecat)
- Cambodgia:1 infectare și 0 de decese(caz vindecat)
- Nepal:1 infectare și 0 de decese(caz vindecat)
- Sri Lanka:1 infectare și 0 de decese
- Egipt:1 infectare și 0 de decese(caz vindecat)
- Liban: 1 infectare și 0 de decese
- Sri Lanka: 1 infectare și 0 de decese(caz vindecat)
- Bahrain: 1 infectare și 0 de decese
Mall din China pustiu din cauza coronaviruslui „COVID-19”
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Situaţia pe ţări, conform datelor raportate pe 23 februarie deCentrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC):
- China:78.009infectări și 2.458decese
- Coreea de Sud:602 infectări și 6decese
- Japonia:132 infectări și 1 deces
- Singapore:89infectări și 0 decese
- Italia:79infectări și 2 de decese
- Thailanda:35 infectări și 0decese
- Statele Unite:35 infectări și 0 decese
- Iran: 28 infectări și 5 decese
- Taiwan:26infectări și 1deces
- Malaezia:22 infectări și 0 decese
- Vietnam:16 infectări și 0decese
- Emiratele Arabe Unite:13 infectări și 0 decese
- Germania:16infectări și 0 decese
- Australia:22 infectări și 0decese
- Franţa:12 infectări și 1 deces
- Marea Britanie:9infectări și 0 de decese
- Canada:9infectări și 0 decese
- Filipine:3 infectări și undeces
- India:3 infectări și 0 de decese
- Federaţia Rusă:2 infectări și 0 de decese
- Spania:2infectăriși 0 de decese
- Belgia:1 infectare și 0 de decese
- Finlanda:1infectare și 0 de decese
- Suedia:1infectare și 0 de decese
- Cambodgia:1 infectare și 0 de decese
- Nepal:1 infectare și 0 de decese
- Sri Lanka:1 infectare și 0 de decese
- Egipt:1 infectare și 0 de decese
Foto: Distribuţia cazurilor la nivel global (sursă foto: European Center for Disease Prevention and Control (ECDC))
Foto: Distribuţia cazurilor înChina(sursă foto: European Center for Disease Prevention and Control (ECDC))