CORONAVIRUS. Unele școli din Germania au fost redeschise, în criticile elevilor și a părinților: „Nu suntem cobai!”
Haos în sistemul de învățământ german. După o lună în care toate școlile au fost închise în cauza pandmiei de coronavirus, landurile federale au decis să revină treptat, după data de 4 mai, la normal. Primii care merg din nou la școală sunt elevii care urmează să susțină exemene în această vară.
Unele landuri din Germania au redeschis școlile încă din 20 aprilie
Nu toate landurile au respectat această decizie și au anunțat reînceperea școlii încă din data de 20 aprilie. Dar și aici este haos, pentru că unele școli au refuzat, în contextul în care Germania înregistrează încă multe îmbolnăviri de COVID-19, scrie Deutsche Welle.
Elevii ale căror școli au fost deja deschise, dar și părinții acestora s-au revoltat public. Aceștia se tem de o pozibilă contaminare cu noul coronavirus și acuză guvernul de iresponsabilitate.
Sursa citată dă exemplu cazul unei adolescente de 15 ani Elea Marschollek. Aceasta locuiește în landul Renania de Nord-Vestfalia (NRW) – şi urmează să-şi dea examenul final, după terminarea a zece clase. Ea se arată revoltată de decizia premierului de land, Armin Laschet, de a redeschide unitățile de învățământ și i-a transmis acestuia, o rețea de socializare, un mesaj extrem de dur.
“Noi suntem viitorul electorat şi nu vom uita cui nu i-a păsat de sănătatea noastră.”, i-a scris eleva liderului autorității landului în care locuiește.
Elevă din Germania, după redeschiderea școlilor: Nu suntem cobai
Elea Marschollek spune că ea, dacă se va infecta, va transmite indirect virusul către foarte multe persoane întrucât fratele ei lucrează ca infirmier într-un cămin de bătrâni.
„Am impresia că se fac experimente pe seama noastră. Doar nu suntem cobai!”, mai spune aceasta public.
Pe de altă partea, aceasta se teme că nu va fi bine pregătită pentru examen, pentru că nu a avut parte de lecțiile profesorilor. Dacă va lua o notă mică, nu va putea intra la liceul la care dorește, iar visul său de a studia, după bacalaureat, în Marea Britanie ar putea fi spulberat.
Elevii care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat nu sunt obligaţi să participe la cursurile pregătitoare, dar acestea le sunt, totuşi, de mare ajutor.
„Fiica mea nu ştie ce să facă. Pe de o parte nu vrea să piardă din ore, pe de alta se gândeşte la ce i-ar sluji un bacalaureat dacă îşi pierde unul din părinţi”, spune unul dintre părinții care a stat de vorbă cu jurnaliștii DW.
Măsurile luate pentru redeschiderea școlilor din Germania
Potrivit autorităților germane, elevii urmează să stea la o distanţă de un metru şi jumătate unul de celălalt, iar școlile trebuie să le pună la dispoziție elementele necesare spălării şi dezinfectării mâinilor.
Într-o mișcare de protest a elevilor și părinților nemulțumiți se spune că școlile și toaletele sunt insalubre, iar virusul chinez nu poate fi stopat nici măcar cu repectarea regulilor de igienă.
“Știu prea bine cum arată toaletele la şcoala fiicei mele. Ea nu merge la WC decât dacă e neapărată nevoie”, spune unul dintre părinți.
Elevii germani propun închiderea mediilor cu notele primite până la momentul închiderii școlilor
Mulţi elevi propun întocmirea unei medii în funcţie de notele avute până la declanşarea actualei crize. Cine vrea să-şi îmbunătăţească media, poate veni, benevol, la şcoală – propun ei.
Bilanțul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în Germania
Autoritățile de la Berlin au raportat până în acest moment peste 148.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Dintre aceste persoane, aproape 100.000 s-au vindecat și au fost externate.
Totodată, în Germania au murit pste 5.100 de pacienți infectați cu virusul pornit din Wuhan, China, iar alți 2.900 de află în secțiile de terapie intensivă.
În România se estimează ca învăţământul școlar să fie reluat la sfârșitul lunii mai sau începutul lui iunie
Potrivit autorităților de la București, în România se estimează ca învăţământul școlar să fie reluat la sfârșitul lunii mai sau începutul lui iunie.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că abia după 15 mai vor fi relaxate măsurile impuse pe fondul pandemiei de coronavirus. Se va putea ieși din casă fără adeverință pe proprie răspundere, dar vor fi obligatorii măsștile de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun.