Un muncitor sezonier român, ajuns recent în Germania, pentru a recolta sparanghel,a murit. Acesta a fost testat pozitiv pentru infecția cu COVID-19, notează spiegel.de. Potrivit sursei citate, românul ar fi ajuns în Germania pe 20 martie.În vârstă de 57 de ani, acesta a fost găsit decedat pe 11 aprilie, în locuința unde era cazat, la Bad Krozingen în Baden-Württemberg, la sud-vest de Freiburg.Inițial, cauza morții sale nu era certă, ulterior venind confirmarea contaminării luicu COVID-19. Informația a fost confirmată și de Ministerul Internelor de la Stuttgart.
Potrivit sursei citate, cel mai probabil, muncitorul român a fost infectat cu SARS-CoV-2 după ce a ajuns în Germania. Acesta a avut simptome specifice infecției cu noul coronavirus, precum tusea. După moartea românului, autoritățile sanitare din districtul Breisgau-Hochschwarzwald a luat măsuri pentru a preveni o contaminare masivă în rândul muncitorilor sezonieri din zonă. Astfel, a fost declanșată o anchetă epidemiologică, iar persoanele cu care bărbatul a intrat în contactsunt testate pentru o posibilă infecție cu COVID-19.
Asta în condițiile în care românul este doar unul dintre sutele de muncitori sezonieri care se află în această perioadă în Baden-Württemberg pentru a recolta sparanghel.
De altfel, în această regiune agricolă din Germania, cererea de muncitori sezonieri este foarte mare. Purtătorul de cuvânt al ministerului Agriculturii din Baden-Württemberg spune că, în luna aprilie, se așteaptă să fie nevoie de 4.900 de muncitori străini. La începutul acestei luni, Guvernul de la Berlin a decis să aducă în țară 40.000 de munictori sezonieri din estul Europei, deși acest lucru era inițial interzis din cauza pandemiei de coronavirus. În perioada 9-14 aprilie, aproape 3.000 de muncitori sezonieri din România au aterizat pe aeroportul Karlsruhe / Baden-Baden.
La sfârșitul săptămânii trecute, mii de români s-au înghesuit pe mai multe aeroporturi din țară pentru a pleca în Germania la muncă în agricultură.
Potrivit declarației unui muncitor din Timiș, plata se face la „lădița” de sparanghel cules, cu 60 de eruocenți, notează Ziarul Financiar.
Muncitorii pot fi plătiți și la oră, primind astfel în jur de 9 euro. La finalul lunii, firma care i-a angajat va reține din salariul acestora banii aferenți cazării și hranei. Astfel, un român poate rămâne cu 6 euro pe lună și, dacă ar lucra 8 ore pe zi și 22 de ore pe lună, ar ajunge la suma de 1.000 de euro.
La începutul acestei săptămâni, autoritățile dinGermaniaau convenit asupra unor excepții de la regimul de restricții impus pe fondul pandemiei deCOVID-19, care vizează muncitorii sezonieri veniți în țară.
Astfel, în lunile aprilie și mai, vor ajunge în Germania până la 40.000 de lucrători sezonier. Muncitorii vor fi selectați în funcție de trecutul profesional, recomandările și standardele stricte de igienă. Lucrătorii din Europa de Est pot ajunge în Germania doar pe calea aerului. În acest sens, Poliția federală și fermierii au stabilit șapte aeroporturi pe care pot ateriza avioanele cu care sunt transportați aceștia. Este vorba despre Hambrug, Berlin-Schönefeld, Leipzig, Dusseldorf, Frankfurt-Hahn, Karlsruhe / Baden Baden și Nurenberg.
La ora transmiterii acestei știri, în Germania sunt confirmate peste 133.000 de cazuri de contaminare cu COVID-19 și au fost înregistrate 3.592 decese.