CORONAVIRUS | Toronto, cel mai mare oraș din Canada, intră în ”izolare” începând din 23 noiembrie

Publicat: 21 11. 2020, 13:46
Foto: pixabay.com

Orașul Toronto, cel mai mare din Canada, și o parte din împrejurimile sale vor intra în „izolare” începând de luni, în contextul înmulțirii în ritm îngrijorător a cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut vineri de premierul provinciei Ontario, Doug Ford, care a precizat că măsura va intra în vigoare luni, 23 noiembrie, la ora 00:01, informează thestar.com. Ontario a trecut de pragul de 100.000 de cazuri de infectare cu coronavirus.

Cel mai mare oraș din Canada intră în lockdown

Zona va fi izolată pentru o perioadă de cel puțin 28 de zile, iar cei care nu respectă regulile instituite de autorități, riscă amenzi de 750 de dolari canadieni, adică 483 de euro.

Concret, în următoarea perioadă, în zona aflată în izolare vor fi interzise adunările formate din mai mult de 10 persoane și vor exista limitări și în privința numărului de participanți la slujbele religioase sau la ceremoniile de înmormântare sau căsătorie. Restaurantale vor fi deschise doar pentru comenzi la pachet sau livrări la domiciliu, iar saloanele de îngrijire, sălile de fitness sau cazinorile se vor închide.

În schimb, școlile vor rămâne în continuare deschise.

”Situaţia este extrem de gravă şi sunt necesare acţiuni suplimentare pentru a preveni ca scenariu să se agraveze şi mai mult. (…) Nu ne putem asuma riscul ca spitalele noastre să se supraaglomeeze”, a declarat Doug Ford.

Premierul canadian Justin Trudeau: Lunile care urmează vor fi dificile

La rândul său, premierul canadian Justin Trudeau a făcut apel la populație să se mobilizeze în contextul ”creșterii exponențiale” a numărului cazurilor de infectare.

Într-o conferință de presă de vineri, Trudeau i-a avertizat pe canadieni că urmează niște luni dificile, în condițiile în care specialiștii din domeniul sănătății estimează că se poate ajunge la 20.000 de cazuri zilnice de contaminare până la sfârșitul lunii decembrie.

”Suntem pe cale să vedem o creştere exponenţială a cazurilor. (…) Trebuie să facem alegeri înţelepte, conştiente, să nu ne întâlnim cu prieteni, să nu sărbătorim aniversări, să interacţionăm virtual, să rămânem acasă pe cât de mult timp posibil”, a transmis Justin Trudeau.

Iar creșterea numărului de infectări vine și cu o înmulțire a cazurilor de spitalizare și a deceselor, a atras atenția și Howard Njoo, director adjunct al Agenţiei de sănătate publică din Canada.

”Fără o reducere suficientă a numărului de contacte, ne aşteptăm la 20.000 de cazuri diagnosticate pe zi până la finalul lunii decembrie, urmate de o creşterea a spitalizărilor şi a deceselor”, a spus Howard Njoo.

De la începutul pandemiei de coronavirus în Canada au fost înregistrate peste 320.000 de cazuri de COVID-19, iar bilanțul deceselor în rândul pacienților infectați a depășit 11.300, potrivit datelor disponibile la ora redactăriii acestei știri pe site-ul worldometers.info. Totodată, în ultima săptămână, media numărului de cazuri s-a situat în jurul valorii de 4.800, în timp ce media deceselor a fost de 65 în ultimele șapte zile.